Cum să te eliberezi de păcatul masturbării?

februarie 22, 2009 § 106 comentarii

La articolul Despre păcatul masturbării a fost plasat recent acest comentariu:

Eu mă masturbez din copilărie. Nu ştiu de unde a pornit şi nici nu m-am putut opri. Într-adevăr există foarte multe efecte negative şi aş vrea să nu mai fac asta, dar deja e mult prea târziu. Întrebarea mea este dacă tot nu mai pot face nimic (deşi am încercat), care mai sunt şansele mele de a stabili o relaţie cu Dumnezeu? Asta înseamnă că sunt compromisă din punctul acesta de vedere? Sunt tare curioasă să ştiu de ce Dumnezeu a permis să se întâmple lucrul acesta la copii, care nu realizează ce fac decât prea târziu? Eu nu înţeleg nimic. Recunosc că sunt vinovată, dar pe de altă parte mă întreb de ce mi s-a întâmplat mie? Eu nu am vrut să mi se întâmple aceasta, nu am ales o astfel de viaţă. Pur şi simplu m-am deprins de mic copil cu un obicei neînţeles de mine la vremea respectivă de care nu am mai scăpat nici până azi. Ce pot să fac pentru a scăpa de masturbare? Mai pot scăpa? Sunt conştientă de păcatul meu şi aşi vrea să mă schimb, să fiu un om normal, fiindcă, după părerea mea, masturbarea este anormală, iar oricine spune altceva nu a cunoscut încă efectele ei. Vă rog să mă ajutaţi. Vă mulţumesc.

Autoarea a adresat mai multe întrebări, şi cred că la o mare parte din ele am dat deja răspunsul în articolul Despre păcatul masturbării. Totuşi, mai rămân câteva întrebări care aşteaptă răspunsurile pe care vin să le dau în acest articol.

De ce a permis Dumnezeu să ţi se întâmple?

Aceasta este întrebarea autoarei mesajului şi, presupun că, mulţi alţii şi-au pus întrebarea aceasta cu privire la masturbarea pe care o practică, sau cu privire la alte păcate în care au căzut încă din copilărie. Adevărul este că Dumnezeu nu are nici o vină în aceasta şi Biblia ne învaţă astfel:

Nimeni, când este ispitit (şi masturbarea este o mare ispită pentru oamenii care au început să o practice), să nu zică: «Sunt ispitit de Dumnezeu». Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi, pofta când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. (Iacov 1:13−15)

Şi nu este secret pentru nimeni faptul că căderea primilor oameni în păcat a atras pedeapsa asupra noastră a tuturor, pentru că toţi am moştenit această fire păcătoasă de care putem fi eliberaţi doar prin credinţă în Domnul Isus Hristos, prin naştere din nou şi prin Duhul Sfânt care Îl primim de la El când credem din inimă şi ne pocăim. Nu Dumnezeu, ci pofta firii păcătoase pe care ai moştenit-o la naştere de la părinţii tăi, acea poftă a zămislit gândul păcatului, apoi a dat naştere păcatului şi apoi ai ajuns să-l practici, suportând acum consecinţele, iar dacă nu te opreşti vei atrage asupra ta o pierzare veşnică.

Nici odată nu este prea târziu să te eliberezi de păcatul masturbării

Locuitorii oraşului Corint trăiau într-o imoralitate ce a devenit proverbială, pentru că în Imperiul Roman, când dorea cineva să jignească o persoană, era suficient să-l numească «Corintean», ceea ce însemnă că persoana respectivă este învinuită de practicarea tuturor perversiunilor sexuale cunoscute şi necunoscute. Dar, în mila Sa nespus de mare faţă de oameni, Dumnezeu l-a trimis pe Apostolul Pavel să le predice mesajul Evangheliei la imoralii din Corint şi mulţi din ei au încheiat un legământ cu Domnul Isus. Este adevărat, că unii credeau că pot să practice mai departe imoralitatea şi în acelaşi timp să aibă parte de moştenire în Împărăţia Cerurilor. Iată de ce Apostolul le-a scris:

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii (bărbaţi care se prostituează cu alţi bărbaţi îndeplinind rolul de femeie), nici sodomiţii (homosexualii), nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru. (1 Corinteni 6:9−11)

Persoana care a adresat întrebarea crede că a devenit roabă a unei practici sexuale imorale grele cum este masturbarea şi că nu mai are scăpare pentru că a devenit foarte dependentă. Toate încercările de abandonare au dat faliment. Vreau doar să-i atrag atenţia de la ce practici sexuale urâcioase şi perverse au fost eliberaţi unii din oraşul Corint când au crezut din inimă în Isus Hristos şi astfel au fost spălaţi, sfinţiţi şi socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru. Cine din oameni ar mai fi putut avea vre-o dată speranţe de vindecare pentru acei imorali perverşi cum erau malahii şi sodomoţii? Cu siguranţă că nimeni nu credea aceasta şi nici ei însăşi. Dar, în îndurarea Sa cea mare, Dumnezeu i-a eliberat şi le-a dat o viaţă nouă, curată, frumoasă şi liberă de robia perversiunilor sexuale pentru că ei au dorit să capete eliberare şi au venit la cel ce poate da eliberarea adevărată, la Domnul Isus.

Soluţia este în stabilirea relaţiei cu Dumnezeu

În disperarea ei, autoarea scrisorii întreabă dacă mai este vre-o posibilitate pentru ea să stabilească o relaţie cu Dumnezeu, având în vedere păcatul de care este robită. Da, este. Dacă a fost posibil pentru imoralii din Corint, dacă a fost posibil pentru toţi păcătoşii din lumea aceasta care au venit la Isus şi au primit iertare, atunci este posibil şi pentru ea. Doar că oamenii cred că trebuie mai întâi să se elibereze de păcate, să devină perfecţi, adică sfinţi, şi atunci doar să vină la Dumnezeu ca să fie acceptaţi de El. Nu este aşa. Nu. Dumnezeu ne cheamă să venim la El aşa cum suntem, tocmai ca să ne cureţe de păcatele, viciile şi perversiunile de care am fost robiţi şi apoi, prin credinţă în Domnul Isus Hristos şi prin pocăinţă din inimă, să ne nască din nou, să facă din noi făpturi noi şi să ne dea Duhul Său cel Sfânt. Când va veni să locuiască în noi Duhul lui Dumnezeu, odată cu El va veni şi puterea lui Dumnezeu care ne va elibera din robia firii păcătoase în care ne-am aflat până acum.

Acestea sunt adevăruri deosebit de importante pe care trebuie să le înţeleagă şi să le aplice în viaţă persoana care a adresat mesajul şi toţi cei ce sunt conştienţi de starea lor păcătoasă disperată.

http://www.moldovacrestina.net

About these ads

Etichetat:

§ 106 Responses to Cum să te eliberezi de păcatul masturbării?

  • tabitha spune:

    Si eu ma confrunt cu aceeasi problema :(

  • Natalia spune:

    Dumnezeu poate sa iti dea vindecare, trebuie sa te pocaiesti si sa crezi in El din toata inima si El nu va zabovi ca sa te elibereze de acest pacat, si in dar vei primi libertate si pace. Increde-te in Domnul, El nu ramine niciodata dator.

  • Rus Romulus spune:

    Nu stiu cu cine iau acum legatura dar, sunt convins ca am o problema grava,si am toata increderea in confidentialitatea de care veti da dovada.

  • Rus Romulus spune:

    Nu ma prea pricep la calculator,dar am o problema grava si vreau sa o rezolv. Am toata increderea in confidentialitatea Dv.

  • Natalia spune:

    Dragă Rus Romulus, din comentariu tău nu am înțeles cu ce problemă te confrunți?

  • s spune:

    buna,de cativa ani buni ma confrunt si eu cu aceiasi problema:masturbarea.desi am 17 ani inca de la varsta de 14 ani am inceput sa ma masturbez.din curiozitate,auzind de la un prieten am vrut sa vad cum e…in timp a devenit VICIU…
    m-am saturat mi-e rusine de mine,de ceea ce sunt…va rog din suflet oferiti -mi o alternativa.sunt foarte confuz…
    multumesc!

  • Natalia spune:

    Draga Sorin,
    Aceasta este o problemă cu care se confruntă foarte mulți tineri.
    Dorința ta de a te elibera de această urâciune este un pas înainte, nu cred că există doar o alternativă,
    există o eliberare deplină, aceasta vine în urma unei pocăințe sincere în față de Dumnezeu fără aceasta nu vei putea scăpa de acest viciu.
    Apoi tu trebuie să eviți imagine cu tot dinadinsul imagini pornografice sau alt ceva ce te-ar provoca.
    Dar mai rămâne încă ceva evită persoanele care vorbesc despre aceasta.

    Atunci când ești copleșit de aceste gânduri începe să te rogi lui Dumnezeu,
    poate vei crede că sună cam bizar, dar vreau să-ți spun că Dumnezeu poate să-ți dea libertate și să îți i-a simțul de vină pe deplin.

    Luptă și depune tot efortul, Dumnezeu vede dorința din inima ta și își va răspunde și cu siguranță va interveni, dar foate mult depinde de atitudinea ta.

    Mă voi ruga pentru tine.
    Dumnezeu să te binecuvînteze.

  • s spune:

    Natalia vreau in primul rand sa-ti multumesc pentru rugaciunea ta si pentru raspuns.
    Cred din toata inima ca DUMNEZEU ma va curati si-mi va da o viata noua..
    EL sa te binecuvinteze pentru tot ce faci…
    Pentru cei cazuti:OAMENI BUNI DUMNEZEU EXISTA EL NU DOARME,EL NE VREA PENTRU TARA PREGATITA.
    LA LUPTA SUFLETE PORNESTE SI VEI BIRUI…NU TE DA BATUT…DUMNEZEU CU ROMANIA

  • o fata spune:

    se pare k e foarte intalnita aceasta problema..groaznica…este adevarat tot ce ati zis dar ce-mi mai ziceti mie care de mica am practicat asa ceva, dar am ajuns sa-l cunosc pe Dumnezeu…m-am pokit…totul a fost minunat…dar dupa un timp ispita a venit din nou la mine si acum, dupa 5 ani decand m-am pocait…a ajuns sa fie un viciu pentru mine…am luat parte la multe conferinte in care sa vorbit de acest pacat, si cum sa scapi si consecinte…eram cercetata un timp si ma pocaiam, dar dupa aceea din nou cadeam…si tot asa….oare este posibil ca Dumnezeu sa ierte acelasi pacat de atatea ori? eu cred sincer ca m-am pocait cu adevarat de fiecare data dar sunt prea slaba sa rezist de fiecare data tentatiei……am consultat chiar si psiholog crestin si totul e bine un timp, dupa care cad din nou….se mai poate ceva? am ajuns sa cred k nu se mai poate face nimik la mine desi stiu ca Dumnezeu e maret si atotputernic….mi-au venit in minte solutii extreme dar…cred ca ar fi degeaba….nu stiu ce sa mai fac! nu inteleg de ce El nu ne e de ajuns si nu avem puterea, fiind crestini, sa renuntam pur si simplu la pacatul asta care ne distruge si mai ales ne distruge relatia cu Dumnezeu? Domnul sa aibe mila de mine si de toti cei care trec pe aici!

  • Natalia spune:

    Dragă O fata,

    Am auzit mai multe asemenea mărturii și de la alți creștini, vreau să îți spun că problema în fiecare caz este una și aceeași,
    adică când vine tentația nu pot să reziste, uite aici este problema cea mai mare a multora.

    Hai să ne gândim un pic, ispita începe în inimă și minte, toate aceste lucruri necesită un timp de prelucrare, și după aceea emoțiele te învăluie
    și te crezi prea slab ca să reziști acestei tentații.

    Dar de unde apar aceste gânduri? Ele apar în urma vizionarării sau ascultării unor lururi care provoacă emoții străine,
    aprind în inimă un foc străin.

    Poate ai văzut aceste imagi sau ipostaze când încă nu-L cunoștea-i pe Dumnezeu, dar eu aș asocia mintea noatră câte o dată cu o urnă de gunoi, unde se adună toate deșeurile, deaceea toate aceste îți vin în minte și te chinuie.

    Dar noi nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne-a eliberat de sub puterea satanei și nu mai suntem robi ai păcatului,
    ci ai neprihănirii, desigur că Dumnezeu vede toate aceste și El ne este martor, dar aceste sunt niște consecințe.

    Prin consecințe nu vreau să spun că nu mai poți schimba nimic și așa rămâne,
    ci din potrivă noi nu avem de luptat în potriva cărnii ci împotriva duhurilor rele.

    Satan știe temerile noastre și el este acela care ne dă simțul de vină și neputință.
    Acest păcat nu trebui să învingă creștini, încă o problemă care am sesizat-o este că mulți disperă și își pierd nădejdea,
    cred că nu mai este scăpare din acest păcat. Dar nu este așa, foarte mult depinde de persona noatră.

    Atunci când vine gândul și tentația de a face acest lucru, pur și simplu atunci cazi în ghenunchi și spune-i lui Dumnezeu că nu poți singură să scapi de el, nu te lăsa copleșită, acesta este momentul când poți fii biruitoare, când confrunți păcatul când el se crede la el acasă.

    Îmi dau seama că este foarte greu, dar avem de luptat o luptă grea până la Venirea Domnului nostru Isus Hristos, e trist faptul că uneltirile celui rău sau strecurat printre creștini, dar noi știm cine este în noi și cine Biruiește Lupta.

    Domnul să te binecuvânteze și să te facă BIRUITOARE, nu ceda pentru că biruință fără luptă nu există.

    Mă voi ruga pentru tine.

  • a spune:

    buna. aceeasi problema o am si eu de multi ani..mi-e rusine cu mine. as vrea cu toata inima sa renunt la asta..mai ales ca o practic de cand eram mica..nu imi amintesc exact varsta,chestia e ca atunci cand eram mica s-a dat o verisoara la mine,cand eram singure acasa..cred ca de acolo a pornit totul.Am citit multe,cum sa ma las..un timp a fost bine,apoi iar am inceput.Numai suport!! as vrea sa iau un medicament si sa uit de tot:)) din pacate nu e posibil..Ce altceva imi recomandati? va multumesc anticipat.

  • Natalia spune:

    Draga a,
    Fiecare trebuie să realizeze că aceasta este o consecință a păcatului, satana este acela care întodeauna o să vină cu învinuiri la adresa noatră.
    Observ din comentariele care au fost plasate anterior la acest articol că se repetă ceva foarte important, adică că fiecare menționează că se simpte vinovat și acest păcat este insuportabil de groaznic (ca și toate celelalte) și nu în ultimul rând că aceasta practică este încă din copilărie.

    Păcatul întotdeauna lasă simțul vinei, pentrucă atunci când păcătuim noi ne facem vinoveți de fapta comisă și întristăm pe Dumnezeu.

    Este foarte trist că ai trecut prin o asemenea experiență cu verișoara ta. Ai spus că din păcate nu este posibil să renunți la acest păcat, vrea să îți spun că este posibil.
    Cum? Nu ai nevoie de nici o pastilă care să te elibereze de acesta de facto aceasta nici nu există, este ceva ce trebuie să înțeleagă fiecare care este stăpânit de acesta practică păcătoasă-trebuie să înțelegi originea acestui păcat, vreau să spun că lupta se duce la nivelul minții.

    Vreau să spun că trebuie să observi de la ce (lucruri, muzică, filme, discuții ect.) apare gândul, cu siguranță ca înainte de toate acesta i-a start din minte. În epistola lui Iacov 1:14-15 este scris:
    14 Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuş şi momit.
    15 Apoi pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.

    Un lucru foarte important este ca să te pocăiești de acest păcat din toată inima, apoi urmează să controlez gândurile care vin în mintea ta, pentru că în minte se zămislește păcatul și o dată ce l-ai lăsat să zămislească el te duce la înfăptuirea acestui păcat.

    NU trebuie să deznădăjduiești, fii sigură că Dumnezeu știe că aceasta foarte mult te chinuie, studiază Sfintele Scripturi o dată ce ai să te apropii de Dumnezeu vei vedea că acestă practică va dispărea din viața ta parcă ne fiind, nu uita însă un lucru tu trebuie să îți faci partea ta calitativ și atunci Iehova rafa nu va zăbovi să îți ungă rănile cu leac alinător.

    Nu pierde nădejdea Dumnezeu te cunoște și vine în ajutor.
    Mă rog pentru tine, Dumnezeu să te binecuvânteze!

  • a spune:

    iti multumesc mult pentru sfaturi…esti singura persoana care m.a putut ajuta ! God bless you!

  • Alin spune:

    Draga Natalia,ceea ce faci este minunat!Cuvintele tale ajuta pe oricine…daca un ateu ar citii cateva cuvinte de-ale tale..s-ar intoarce pe calea cea dreapta. Dumnezeu sa te binecuvinteze!
    O sa ma rog pentru tine,asa cum faci si tu pentru altii! Numai Bine!

  • Natalia spune:

    Mulțumesc mult, este o încurajare foarte mare pentru mine, Dumnezeu să te răsplătească!

  • o fata spune:

    Natalia, vreau sa iti marturisesc ca de cand am postat acest mesaj aici, cred ca te-ai rugat pt mine si sa sti k am incetat sa mai practic aceasta uraciune! din pacate km asa era si inainte…incetam pentru o vreme..dupa care iar cadeam dar vreau sa cred din toata inima ca Domnul e cu mine si ca voi birui…ceea ce spuneai ca trebuie sa fim atente la ce ne provoaca aceste pofte, crede-ma ca stim foarte bine ce ne provoaca. Pot sa spun ca si daca ma uit la un film, normal, si este o faza de un sarut sau ceva similar, in mintea mea deja se produce mult mai mult. Dar ce e cel mai greu e ca si fara sa vizionez ceva de genu asta, pur si simplu, stand, imi vine in minte(ce am vizionat deja) si park se creaza o tensiune in trupul meu, o dorinta de nestapanit, ce o pot stapani doar facand acest act oribil!!! Deci, ce e cel mai grav e k deja mintea imi este invadata deja de filme, poze, imagini ce ma indeamna sa fac asa ceva!!! De aceea cred ca e cel mai greu! Dar multumesc pentru sprijinul tau si te rog sa te rogi in continuare pt k suntem atat de slabi, si de multe ori deznadajduiti k nu putem scapa, dar Domnul e mare! fii binecuvantata si toti cei care treceti pe aici, numai cu El putem birui!!!

  • Natalia spune:

    Drăga o fata,

    Fie Dumnezeu binecuvântat pentru ceea ce face! Mă bucur de mesajul care mi l-ai trimis,
    asta ma încurajat și mai mult ca să mă rog pentru tine și pentru ceilalți care au hotărât să își mărturiseasă acest păcat.

    Continuui să mă rog pentru tine și mă bucur că pot să o fac, cel mai importat este să nu te gândești ce a fost înainte, primește eliberarea de la Dumnezeu și crede că ai primit-o deja, nu te gândi că este doar pentru un timp ci crede că aceasta nu se va mai întâmpla niciodată!

    Dumnezeu lucrează prin slăbiciuni, atunci când noi suntem slabil El este Tăria noastră! Nimic nu putem face despărți-ți de El.

    Fii binecuvântată, continuui să mă rog pentru tine.

  • un cineva spune:

    Aceasta problema a ajuns si la mine…….nu stiu cum sa scap……cred ca ma puteti ajuta …..macar cu o vorba….

    Va Multumesc!!!

    M a voi ruga pentru toti care au acest viciu…..si sper ca sa ma ajute si pe mine cineva…..

  • Natalia spune:

    Dragă un cineva,

    După cum ai văzut din comentariele plasate anterior de alte persoane, această problemă este întâlnită cu părere de rău la foarte mulți creștini.
    În cele mai dese cazuri aceasta este o consecință a unei vieți imorale până la pocăință.

    Cum am mai spus anterior este nevoie să realizezi geneza acestui păcat și odată ce ai înțeles ce provoacă în mintea ta gândul de masturbare aici este momentul să pui punct acesteia.

    Acest gând începe în minte-NU TOLERA, imediat ce vine acest gând și emoțiele te copleșesc trebuie să cazi pe ghenunghi și să strigi la Domnul.
    Poate vei spune: “Este ușor de spus, dar nu am putere, sau asta vine pe neașteptate”. Pofta se luptă la nivelul minții odată ce te-a biruit aici nu mai este mult la înfăptuirea acestui păcăt din nou și din nou.

    Fii atent la ce emisiuni, filme privești, la ce discuții participi dacă sunt niște grupuri unde se obișnuiește să se vorbească despre sex atunci trebuie să le eviți.

    Mintea o urnă de gunoi unde în loc să se depoziteze lucrurile bune și constructive, se depozitează cele mai grele și negre gânduri de care se folosește foarte mult satana.

    Dar Dumnezeu ne vrea sfinți pentru că El este sfânt, noi ca creștini trebuie să ne păzim în sfințenie vasuriele.
    Ce rămâne să faci este ca să oprești din stat gândul, nu lăsa ca el să te supună, Dumnezeu țe-a dat această putere. Până ce tu nu vei cădea pe ghenunchi în fața lui Dumnezeu și nu vei cere această vinedecare și nu vei lupta ca să păstrezi trupul tău sfânt pentru Domnul, nu vei izbuti.

    Dacă te-ai pocăit de aceste păcat, primește și crede că ai primit vindecare, nu pune la îndoială lucrarea lui Dumnezeu în trupul tău.
    Și rămâne să fugi de păcat cât te țin picioarele (poate sună amuzant, dar este foarte adevărat).

    Dumnezeu să te binecuvânteze, eu mă voi ruga pentru tine, dar nu uita când lupta se apropie-războiul este a Domnului! Dacă îl chemi pe Domnul cu tine în această luptă Biruința este de partea ta!

    Fii binecuvântat!

  • Devla Isuse ! spune:

    Natalia nu prea am avut rabdarea sa citesc tot ce ai scris .
    Sunt complet constient de pacatul meu si consecinte si tot.
    Dar sunt putin in eroare, pt ca in Biblie gasesc cuvinte de genut ”Duhul Sf. da eliberarea etc..”Din acetse cuvinte rezulta faptul ca Domnul Isus in care eu am toata baza nu ma poate ajuta.
    Asta ma doare cel mai tare si sa nu mai spun faptul ca Domnul A promis o binecuvatare familiei mele si, trebuie sa ne gaseasca curati pe toti . Nici nu stiu ce sa mai fac ma trezesc noaptea pe la ora 03:25 si ma rog pt intelepciune si eliberare dar nu m’a ajutat prea mult. Sunt si penticostal si imi place cuvantul Domnului am ascultat predici despre asta si am gasit numai de Duhul Df. sunt in EROARE :|

  • fata spune:

    o fata:eu mam masturbat inainte sa intru in pubertate
    si de atunci a devenit un viciu pentru mine nustiu ce sa mai fac
    suntt pocaita
    si tot nu pot sa scpa de acest viciu
    :((:(((((
    :(((vrreau sa fiu si eu un o fata normala..

  • fata spune:

    va rog ajutatima:(:((
    nustiu cum sa scap

  • Natalia spune:

    Dragă o fată, eu am răspuns anterior la o asemenea întrebare, uite-te in comentariele de mai sus. Am raspus unei fete cu aceeasi problema. Una ce pot sa mai mentionez este ca noi ne nastem cu predispozitie la pacat (de ori gen), dar odată cum pocainta Dumnezeu ne da eliberare din robia pacatului prin sangele Domnului Isus Hristos!

    Acum tu esti responsabila ca sa eviti orice te-ar provoca dorinta aceasta, aceste lucruri pot sa fie de mai multe genuri (filme, conversatii despre sex…. asa mai departe ), tu cunosti foarte bine ce te provoca la asemenea actiuni.

    Acum este important ca tu sa supui firea pamanteasca si sa nu te supui tu ei, deseori in aceste cazuri mintea joaca un rol important, deseori satana trimite ganduri imorale si stricate in mintea noastra, tu trebuie sa intelegi ca esti responsabila sa nu perminti ca ele sa faca (cuib in capul tau pentruca ele sunt de multe ori ca niste pasari care zboara asupra capului nostru, si atunci cand le acceptam in mintea noastra ele nu mai pleaca si ne robesc).

    Si inca ceva foarte important pocaieste-te sincer de acest pacat, si dupa ce ai facut acest lucru crede cu toata inima ca Dumnezeu te eliberat, nu permite la indoieli sa iti fure increderea aceasta. Desigur vei avea multe lupte dar staruie si nu te supune acestui pacat.

    Dumnezeu este Omniprezent si cunoaste luptele tale fii sigura de aceasta, dar tu trebuie sa faci parte ta, Dumnezu este credincios si te va elibera de acest pacat. Eu ma voi ruga pentru tine!

    Dumnezeu sa te binecuvanteze!

  • Laura spune:

    Draga Natalia,

    am citit toate comentariile lasate de tine ptr cei cu aceasta problema….si am o rugaminte……as vrea dak poti sa ma adaugi in lista ta de prieteni ptr k vreau sa vorbesc cu tine…..id meu este:laura_bazaru……am nevoie de ajutor….Multumesc mult

  • Natalia spune:

    Dragă Laura,

    Putem să discutăm prin intermediul skyp-ulu, numele meu este Natalia Criscenti.

  • anonim spune:

    va salut cu mult respect;in special pe natalia.trebuie stiut ca fara rugaciune nu se poate nimic.adica sa ne rugam unii pt. altii.cine se uita pe acest site ,si nu se confrunta cu problema aceasta este un om fericit[A],de aceea au posibilitatea sa se roage pt.noi cei robiti. PS.am crezut ca daca ma botez scap de problema asta;si nu am scapat.amcrezut ca daca ma casatoresc scap, si nu am scapat;am si 2 copii frumosi, sanatosi si tot nu am scapat .deci problema e grava,grava,grava.

  • Natalia spune:

    Draga anonim,

    În trupurile noastre se luptă firea pământească, noi suntem chemați să o înfruntăm, dar nu cu forțele proprii nu vom reuși niciodată.
    Lupta se duce la nivelul minții, fiecare persoana care se confruntă o asemenea situație este conștientă ce lucruri provoacă dorința aceasta, aici este și cheia – tu știi ce te face să acționez.

    O dată ce cunoști acele lucruri, tu trebui să termini cu ele categoric să te pocăiești și să nu te mai întorci la ele. Dumnezeu ne-a dat descernamint la fiecare persoana in parte, deasemenea o data cu incercarea ne-a dar si solutia de a iesi din ea.

    Daca nu te lupti cu aceasta si incepi sa tolerezi aceasta problema cu siguranta aceasta o sa devina din ce in ce mai grava! Si cel mai importat este ca noua ni se pare ca nimeni nu ne vede si nimeni nu ne cunoaste – dar nu e adevarat, avem in cer un judecator, si stim fiecare din noi ca vom da socoteala de toate si ca intr-o zi toate lucrurile vor fi descoperite.

    NU putem tolera pacatul! Deaceea responsabilitatea fiecaruia este ca sa supunem firea pamanteasca!
    Eu ma rog in continuare pentru cei care sunt robiti de acest pacat – dar responsabilitatea fiecarui este ca sa nu se aseamane cu chip veacului acestuia!

  • anonim spune:

    multumesc pt.sprijin .sa iti dea Domnul multa putere pt. ceea ce faci.

  • A. spune:

    Nu va inselati singuri
    singura scapare pentru acest viciu este credinta in Isus Hristos dupa cum spune si in biblie
    FAPTE 16:30:”i-a scos afara si le-a zis:Domnilor,ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit?”
    FAPTE 16:31:”Pavel si Sila i-au raspuns:Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit tu si casa ta”.
    Eu am fost robit de acest pacat timp de… nici nu stiu.. 5-7 ani si stiu exact cum este, te inrobeste pana si la nivelul mintii ajungi sa fii o epava si sa traiesti intr-o impietrire a inimii si ajungi sa te simti mizerabil pe dinauntru.Poti incerca orice altceva sa scapi de asa ceva nu o sa poti am incercat asta ani de zile ..este nevoie de un doctor iar acel doctor este Domnul Isus Hristos , EL ne spune in biblie „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.
    Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
    Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară“ (Matei 11:28-30).A te da in mainile Lui,a-L primi cu adevarat in inima ta pentru a fi Domnul vietii tale este cel mai maret lucru pe care il poate face cineva pentru sufletul lui.

  • Dorian spune:

    Cum pot sa scap de masturbare.Ma confrunt cu aceasta problema din copilarie.Acum am 24 de ani.Va rog ajutati-ma.

  • m spune:

    de ceva timp ma confrunt cu aceasta problema….stiu ca nu e bine…aud o voce mereu care imi spune ca nui bn…dar ispita e ff mare…daca are cnv un sfat bun..il ascult cu placere !!!

  • help spune:

    credeti ca masturbarea masculina si feminina este un pacat??…

  • Natalia spune:

    Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:18-20)

    Masturbarea este un pacat impotriva trupului si este o uriciune inainte lui Dumnezeu. In Sfintele Scripturi Dumnezeu ne indeamna sa ne pastram in sfintenie, masturbarea este opusul acesteia.

    Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. (1 Tesaloniceni 4:3-5)

    De aceea, învaţă să fugi de orice persoană, companie, carte, film sau orice alt lucru care aprinde pofte şi te poate ispiti să cazi din nou în acest păcat.

  • Dina spune:

    Salut! Aş vrea şi eu să adaug ceva.
    Toţi acei care vă confruntaţi cu aceast păcat, aş vrea să vă puneţi cîteva întrebari:
    Atunci cînd fac acest pacat, ce am eu personal de la aceasta? Doar “plăcere” care durează cîteva clipe şi… MOARTE VESTNICĂ- pentru ca aşa ne spune şi Biblia despre acest pacăt. Nu permite-ţi ca cîteva clipe de “plăcere” să vă fure toată veşnicia. Atunci cînd vă vine gîndul de a face acest pacat, nu-i perminte-ţi să se dezvolte mai departe.
    “Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.”Iacov 4:7
    Căci nu ştiţi clipa în care are să vine Domnul Isus, şi timpul de judecată pentru toate în făptuite.
    Niciodată nu va-ţi gîndit la aceea că Satan niciodată nu arată ce va urma după acest păcat înfaptuit, dar Dumnezeu, El mereu ne arată consecinţele, El ne arată din timp ce e bine şi ce e rău.
    Aşa dar, vă îndemn să vă pocăiţi în Faţa Lui Dumnezeu cît mai curînd se poate şi în Numele lui Isus să alunga-ţi păcatul din viaţa voastră. Domnul să vă ajute.
    P.S. Dumnezeu la fiecare ne-a dat alegerea, totul depinde deja de noi.

  • :) spune:

    Buna Natalia…as vrea daca poti sa te rogi si pentru mine….mi-e foarte greu sa postez aici,dar am nevoie de o persoana straina care sa se roage pentru mine;la prieteni nu pot sa apelez,imi e f rusine….am biruit acest pacat,dar de cele mai multe ori revine….iti multumesc anticipat si o sa ma rog si eu pentru tine…..>:D<

  • biruinta spune:

    aceeasi problema o am si eu…o aveam zi de zi aproape,acum cam o data sau de doua ori pe luna,am crezut ca daca iau botezul scap,aceeasi problema,si nu a fost asa…cred din toata inima ca Domnul ma poate scapa definitiv dar am nevoie de rugaciune,nu am vrut sa ma marturisesc unui frate sau asa ceva cand am staruit dupa Duhul sfant,din nou vine staruinta anul asta si din nou nu am dezlegare,mi-e prea rusine,cant si la cor si cand m-oi marturisi ce mi ar spune?s-ar uita la mn ca la masini straine…te rog roaga-te pt mn natalia si lasa-mi id de mess…Domnul sa te binecuvinteze…estiprima persoana la care spun lucrul acesta…

  • cineva spune:

    Buna Natalia , cati ani ai?

  • Natalia spune:

    La pagina Moderator găsi-ti mai multa informatie.

  • o eliberata spune:

    Dragi tineri care va confruntati cu aceasta problema,vreau sa vin in ajutorul vostru cu marturia mea personala. Am fost si eu destul de mult timp in starea asta pacatoasa..pana acolo ca am ajuns sa spun Dlui: ‘Doamne,nu stiu daca e pacat sau nu,caci m-am rugat in fiecare zi shi am postit ptr eliberare shi nu s-a intamplat.Doamne,daca intr-adevar e pacat,si asta ma impiedica sa ajung la Tine daca cumva ma chemi acum din lumea asta,eu vreau sa recunosc ca nu mai pot sa lupt,s-au ispravit toate resursele de a scapa. Acum e randul Tau sa dai eliberare.’ Dupa rugaciunea asta pe care am scrish-o foarte pe scurt,sincer va spun k a plecat pofta si dorinta de acest viciu.Va indemn,cereti ajutorul Dlui sincer,si Dzeu care e Credincios,nu va intarzia sa Isi arate Puterea. Eu am observat k numai atunci cand mi-am dorit din toata inima eliberare si cand m-am vazut eu fara putere,a putut actiona Dl.Vreau sa va spun ca am eliberare de atunci! A trecut un an si cateva luni de cand am eliberare si liniste in mintea mea.Satan vrea sa tzina captive mintile shi trupurile noastre prin pofta sa nu putem avea eficienta in slujirea la care ne-a cheamt Dzeu! Pastrati-va sfintenia in minte si trup! Fiti liberi prin credinta!Dl sa va binecuvinteze si sa va ajute sa fiti oameni care sa puteti tzine capul sus in adunarea celor neprihaniti:)

  • cineva spune:

    Natalia scuza-ma ca intervin , dar la noi baietii daca nu avem o relatie stabila cu o fata si sa facem s.x , pe noi ne dor outele , iar dupa un timp orgnismul elimina acel lichid din … fara ca noi sa ne dam seama , erectiile fiind foarte dese si destul de puternice … Cred ca si tu ca fata te confrunti cu problemele acestea si anume : ganduri spre … sau vise erotice , sau treziri matinale cu pasarica umezita

  • cineva spune:

    N-am inteles NIMIC ! In fine … eu vroiam sa te intreb daca si tu te confrunti cu astfel de probleme… Sau ai partener ?

  • Natalia spune:

    Eu sunt fecioara si am luat hotararea sa nu am legaturi sexuale pana la casatorie. Dumnezeu nu ingaduie nimic care ar fi peste puterile noastre, si ca confirmare poti sa citesti Efeseni 6: 11-18 care arata foarte clar ca noi putem sa facem fata la presiuni si la gadurile care vin in mintea noastra.

    Efeseni 6:11
    Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

    Efeseni 6:12
    Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

    Efeseni 6:13
    De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.

    Efeseni 6:14
    Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,

    Efeseni 6:15
    având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.

    Efeseni 6:16
    Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

    Efeseni 6:17
    Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

    Efeseni 6:18
    Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,

    Eu am ales sa ma pastrez curata pentru partenerul meu de casatorie, si fac totul posibil ce tie de mine ca sa realizezi aceasta.
    Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te ajute si pe tine.

  • umas spune:

    ma confrunt si eu cu un astfel de pacat de la varsta de14 ani dar de cand l-am primit pe Dumnezeu si miam dat seama de consecintele acestiu garv pacat si am incercat sa renunt…ma aptineam o luna doua sau chiar mai mult dar cadeam din nou.de fiecare data imi parea rau,aveam mustrari de consecinta si cadeam pe genunchi si ma rugam Domnului sa ma ierte.si in prezent tot la fel mi se intampla.as vrea sa va intreb;mai poate ierta Domnul isus atatea pacate?sau nu oboseste Dumnezeu de joaca asta cu pacatul?va multumesc,Dumnezeu sa va intaresaca…

  • Raiza spune:

    Buna . Am nevoie disperata de rugaciune pentru aceeasi problema cu care se confrunta atat de multi tineri….Nu mai stiu cand a inceput asta , undeva in copilarie , dar ma robeste si nu mai suport….Dupa fiecare data cand mi se intampla uraciunea asta impotriva careia ma simt slaba , ca trestia in calea unei tornade…..ma simt murdara , vreau sa dispar , sa nu mai exist , sa inceteze odata chinul asta…Exact cand il simt pe Dumnezeu mai aproape atunci ma loveste ispita si nu pot sa`i rezist…:((….Va rog , rugati`va pentru mine si Domnul va va rasplati…:(

  • Doru spune:

    Dragi frati si surori (de necaz),
    mai intai de toate doresc sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceast blog, mai ales pentru partea cu pacatul masturbarii care mi-a atras atentia, pot sa va spun ca mi-a dat speranta,
    mi-a deschis ochii, in sensul ca am inteles ca se poate cu adevarat ca o persoana (nu conteaza sexul persoanei) sa fie eliberat(a) de acest pacat teribil.
    Daca imi ingaduiti va voi prezenta putin o mica parte din experienta mea neplacuta de a fi sub influenta acestui pacat.

  • umas spune:

    AS DORI SA VA INTREB CEVA FFF SERIOS…ESTE PACAT CAND NOAPTE IN SOMN NE MASTURBAM SAU PUR SI SIMPLU SIMTIM CA VINE…NU VREAU SA FIU ASA DIRECT DAR MA CONFRUNT U ASTFEL DE PROBL.SI AM AUZIT DE LA CINEVA CA AR FI AUZIT O PREDICA IN CARE PASTORUL RESPECTIV VB DE ACEST LUCRU SI ZICEA CA NU AR FI PACAT…ROG DIN TOATA INIMA SA MA AJUTAI CU UN RASP.DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE…

  • Natalia spune:

    O să te ajute foarte mult următorul articol îl găsești aici. și acest articol la fel

  • Eu . spune:

    Buna natalia, si eu am aceeasi problema . am reunutat la aceasta dependanta de ceva timp, mai exact o saptamana,si acum deja simt asa parca o dorinta , in fine se zice ca daca treci de primele 3 saptamani apoi e mai usor. as dori sa stiu ce religie ai …?

  • Alina Druta spune:

    Trebuie sa fii tare si sa incelegi ca lupta deabea se incepe, fii tare si intareste-te in Domnul pentruca numai asa vei reusi sa fii biruitor!
    Eu sunt crestina.

  • Alex... spune:

    Si eu am patit acelasi lucru.. de la varsta de 13-14 ani ma masturbez… chiar imi doresc sa scap de acest pacat… ma rog la Dumnezeu…Merg la Biserica destul de frecvent… am incercat sa scap.. pur si simplu am spus “DE AZI GATA !”… a durat maxim 3-4 zile…odata la 3-4 zile se inampla mereu… chiar nu stiu ce sa mai fac… ma poate ajuta cineva cu vreun sfat ?…. va rog…

  • Gaby spune:

    Natalia….am citit sfaturile tale care le ai dat si vreu sa iti multumesc. Cu ajutorul lui DUMNEZEU sper sa scap de acesta ”boala” pe care vad ca o au mai multi oameni din pacate:(
    SPER CA TOTI SA TRECETI PESTE ACEASTA ”boala” cu AJUTORUL lui DUMENZEU. RUGATIVA PENTRU A VA AJUTA!!!!!

  • Gaby spune:

    cum am mai citit si mai sus. SI MIE IMI MIE RUSINE DE MINE DE CEEA CE AM AJUNS DIN cauza acestei probleme.
    DOMNUL SA NE AJUTE PE TOTI!!!

  • Gaby spune:

    AM citi multe cazuri de pe acest blog cu multi oameni. in foarte multe cazuri ma regasesc si io. am doar 15 si imi pare ff bine ca am gasit acest blog care ma ajuta si imi da mai multa dorinta de a scapa de aceasta ”boala” .DOAR DUMNEZEU SI DL-IISUS NE POATE AJUTA!!!
    Vreau sa ii mai multumesc incaodata Nataliei !! deadreptul ca face niste lucruri fumoase si onorabile pt noi!!!

  • ANonom spune:

    legat de “masturbare” cred ca asta edoar un viciu …un mod de a te retrage in tine insuti si de a te descarca de unele asa zise probleme inchipuite pe care o persoana le are…cunosc persoane care au spus ca asta e un loc de refugiu pentru ei…un loc de scapare… pot zice ca si eu am incercat acest lucru si am reusit s ascap de el…forte usor inca …totul depinde de vointa fiecaruia….dar daca uni au impresia ca facand acest lucru…obtin o satisfactie de moment ar trebuisa mai puna mana sa lucre la comportamentul acesta si sa batatoreasca covorul cu genunchi nu sa umezeasca degetele…. . cu stima si respect un ATEU,….. rugaciunea e singura voastra sansa de a scapa si ambitia…nu doar dorinta si viiciile…

  • vasile spune:

    problema cu masturbatia este o problema ce atinge toata oersonalitatea omului trup duh si suflet,si de sub povara aceasta se poate iesi numai prin pocainta venind la curce prin jertfa lui Isus,si prin vindecare si eliberare de sub aceste puteri demonice.slujesc pe ceasta linie tinerilor ce sunt posedati de aceasta maladie a iadului,si imi face o mare placere sa vad tineri eliberati de sub aceasta povara.Exista solutie la aceasta problema nu ajung angajamente,juruitii,si fel si fel de cainti spuse LUI DUMNEZEU ci numai prin eliberarea vointei de aceste duhuri rele care au rolul sa fure voina omului si so faca slaba incapabila sa se imotriveasca poftei spre senzualism.Am eliberat tineri si voi mai elibera oricind este nevoie numai sa se doreasca sincer iesirea din aceasta lucrare rea a iadului.(IN ADEVAR LEGEA DUHULUI DE VIATA IN HRISTOS ISUS;M-A IZBAVIT DE LEGEA PACATULUI SI A MORTII:ROM:8,2):

  • vasile spune:

    As vrea sa te intreb NATALIA citi ani ai si daca te-ai implicat in lucrarea asta in care esti ai chemarea di partea DOMNULUI ISUS,pentu ca ai este olupta si o mare presiune demonica si dac nu ai ungerea de sus sa faci lucrarea asta poti sa te astepti la o presiune tot mai mare de acea este bine sa fie o echipa cu care salucrezi,este foarte riscant sa lucrezi de unul si(Armele acestei hoarde aveau numele:Sabiile erau numite,Intimidare,sulitile Tradare,iar sagetile Acuzare,Birfeala,Defaimare si Critica.Inaintea acestei armate erau trimise,cu misiunea de a pregati terenul pentru atacul principal,iscoade si companii mai mici de demonii,purtind nume precum Respingere,Amaraciune,Nerabdare,Neiertare si Pofta trupeasca sau Senzualitate.Strategia principala a acestei armate era sa aduca dezbinare in relatiile de la orice nivel posibil-intre adunarii,intre biserica si pastor,soti si sotii,copii si preteni lor.Iscoadele erau trimise sa indentifice punctele lipsite de aparare din biserici familii sau oameni,pe care Respingerea,Amaraciunea,Pofta trupeasca etc.sa le poata eplota si largi.

  • Anonim spune:

    Ma confrunt cu aceeasi problama , doar ca dupa ce pacatuiesc ma pun in genunchi si spun: “Doamne ,iartama nam vrut sa pacatuiesc ” . Dupa aceea toata ziua , simt ca o greutate sta pe oasele mele , ca ceva ma tine legat , nam chef sa fac nimic , ma simt pur si simplu alungat , dar daca citesc biblia ma simt mai bine ,iar in doua zile i-mi revin complet . Uneori ma pot abtine , dar alteori nu . Mereu spun “Ce faci , nu te gandesti ca i-l rastignesti iar pe Dumnezeu pe cruce?” si renunt . I-i multumesc lui Dumnezeu ca am gasit acest site . Iti multumesc si tie Natalia ! . Dumnezeu sa te binecuvinteze ! Te rog frumos sa te rogi si pentru mine !

  • Anonim spune:

    Natalia , au trecut cateva zile , si iar nu m-am putut stapani .Parca ,cand scriu acest comentariu ,i-mi vine sa plang , nu mai pot sunt distrus .Te implor din toata inima sa ma ajuti ,TE IMPLOR. Nu stiu ce sa mai fac .Speranta mea este decat Dumnezeu .Te rog , roagate pentru mine . Te implor .Dumnezeu sa te binecuvinteze!!!!!!!!!!!

  • Natalia spune:

    Sper să-ți prindă bine acest articol
    Dumnezeu să te întărească și să-ți dea libertate!

  • Amin spune:

    Da, si eu am acest pacat … mi-e rusine de mine :(…am incercat de multe ori sa nu mai practic acest pacat dar nu am reusit ,imi este rusine pentru ca il dezamagesc pe Dumnezeu…As vrea sa se termine odata…Daca cnv ar putea sa-mi dea un sfat va rog din toata inima :)

  • pacatoasa spune:

    cu parere de rau ma adaug acestei liste…spun asta pt ca as fi vrut sa fi fost un om fara atatea pacate; recunosc ca nu am constientizat cat este de mare acest pacat si m-am lasat purtata de val crezand ca nu fac nici un rau nimanui; m-ar ajuta foarte mult sa pot sa spun asta cuiva si sa fiu ajutata intr-un fel sau altul; vreau sa va spun ca sunt ortodoxa si mi-am facut curaj o data sa merg la spovedanie si sa-mi marturisesc acest pacat dar s-a intamplat ceva ce nu mi-am putut explica: imi era foarte rusine si ma gandeam cum sa o spun dar in momentul in care am deschis gura, preotul a zis :,,Stiu, stiu…”am inlemnit; bineinteles ca nu am avut curaj sa mai zic nimic si asta a fost tot; abia mai tarziu mi-am dat seama ca nu ma eliberasem de acest pacat. Vreau sa va spun ca am luptat enorm cu mine insami dar nu am scapat total de acest pacat; desi foarte rar, inca mi se mai intampla sa mai cad prada acestei placeri.Chiar daca nu o sa-mi dea nimeni nici un sfat vreau sa multumesc lui D-zeu ca mi-a dat ocazia de a-mi descarca sufletul, ceea ce conteaza foarte mult pentru mine, si sunt convinsa ca acesta-i primul pas in lupta pe care o s-o am cu acest prost obicei. D-zeu sa va binecuvanteze si sa ne ajute pe noi pacatosii sa iesim invingatori din lupta cu pacatul.

  • asdfgh spune:

    Salut!Si eu lupt de cativa ani cu acest pacat,de cand am aflat cat de rau poate fi.Propblema e ca ,descoperirea si practicarea lui la varste fragede in care nu aveam cunostinta de cauza,m-au facut dependent,ca oricine altcineva defapt.Am si eu nevoie de ceva sfaturi,cat de mici ar fi,ma incurajeaza,si ma ajuta.Cea mai lunga perioada amea in care nu am practicat masturbarea este de 7 luni jumatate,dar am cedat ,si mi-a parut foarte rau.Nu mai este mult si implinesc 18 ani.Din acel moment vreau sa ma lepad complet.As fi dezamagit de mine sa stiu ca nu m-am maturizat nici acum si un pacat jalnic ma domina si-mi distruge viata.Problema mea,t care as avea nevoie de ceva ajutor,este ca din momentul in care nu-mi mai pot stapani gandul si incep iar acele imagini care tin cateva zile pana cand ma sufoca si adun atata tensiune incat ma determina sa pacatuiesc din nou,nu ma mai pot concentra deloc.Cand gandurile incep sa-mi zboare,chiar si de la o simpla reclama mai deocheata vazuta accidental,nu mai pot face nimic,nu ma mai pot ruga,nu ma pot concentra a nimic ,decat gandurile murdare.Stiu ca nu e bine ,stiu ca nu trebuie dar totusi tensiunea ma omoara si ma sufoca.Va rog,un sfat,orice,care sa ma ajute sa-mi recapat echilibrul atunci cand diavolul imi umbla-n minte.

    Iertati-ma!

  • oana spune:

    Daca ati ajuns la varstra casatoriei,cel mai corect ar fi sa va casatoriti.In felul acesta veti scapa de pacatul masturbarii. “Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.”(1Corinteni cap 7-9)Daca nu ati juns la acesta varstra,cautati pe cineva de care sa va indragostiti si astfel dorinta masturbarii va fi inlocuita de dorinta de a respecta persoana iubita.Si nu uitati…hranitiva mereu sufletul ca in ziua ispitei sa aveti putere.

  • Andreyo spune:

    Pffff sal la toata lumea, si eu practic acest viciu mizerabil dar am incredere ca Dumnezeu, ma va scapa de acest pacat si va fii cu mine pana la capat:)

  • vasile spune:

    casnicia este buna,si este bine sa te casatoresti,dar asta nu va rezolva in totalitate priblema masturbatiei,aici trebuie facut eliberarea si curatirea inii tale prin marturisire venind la cruce,ptr-ca pacatele sexuale patrun mult mai adinc in fiinta umana.Cind am practicat acest pacat i-am dat diavolului toata personalitaea noastra si de aceea este si greu sa scapi de acest viciu,de aceea DOMNUL ISUS are experti in lucrarea aceasta care te pot ajuta sa fi eliberata ptr totydeauna de acest flagel si sa iti poti intemeia o famile fara a mai avea consecinte dupa acea,Domnul sa ti dea ce mai buna solutie la problema ta.

  • vasile spune:

    problema ta nu este fara rezolvare,aici terbuie sa iei autoritate in numele LUI ISUS,dupa ce te-ai curatit venind la cruce si marturisindu-ti pacatul si dupa ce ai simtit in duhul tau ca ai fost iertat, iei autoritate si poruncesti ca in numele DOMNULUI ISUS duhul de masturbatie sa te paraseasca prin scuturarea ambelor miini,dar trebuie sa ai credinta deplina ca se face lucrul acesta,ca fara credinta nu putem sa fim placuti LUI DUMNEZEU. DOMNUL SA TE BINECUVINTEZE.

  • Anonim spune:

    Natalia te rog mai roagate odata pentru mine vad ca incep sa ma opresc dar am nevoie de rugaciunile tale pentru a ma vindeca complet te rog ! Domnul sa te binecuvinteze

  • Anonim spune:

    Natalia te rog ajuta-ma , mai roagate inca odata pentru ca da rezultate mai am putin te rog din inima dupa ce scap promit ca am sa spun pe acest site cu bucurie ca am scapat!!!!!

  • Natalia spune:

    Dumnezeu să te binecuvâteze cu mari biruinți!

  • Mihaela-Oana spune:

    Buna ziua/seara tuturor oamenilor buni la suflet!
    Si eu, inca din copilarie m-am masturbat, imi era rusine sa spun cuiva, caci ma poseda cel rau si ma masturbam cu tot felul de ganduri vinovate, cum ar fi viol, dar am gasit ca solutia cea mai buna este sa spui adevarul, “sa tai raul de la radacina” cum am auzit in viata mea expresia. Asa ca am mers la biserica si m-am spovedit, dupa ce am tinut si posturi, am spus rusinea mea cu curaj si stiam ca “regula de aur” este daca te-ai spovedit sa n-o mai faci. Asteptam sa primesc ordonanata, urma sa fiu data afara, ordonanta fiind o suma de bani pentru cei care erau dati afara(pentru mine a fost in jur de 93 milione, nu-mi aduc acum aminte exact) si intr-o zi am inceput sa ma masturbez, fara sa ma pot controla, am ingenunchiat si m-am rugat la Dumnezeu sa incetez, stiam ca nu-i poate fi pe plac Lui Dumnezeu ceea ce faceam si ma rugam. Atunci am inceput sa aud voci care imi spuneau sa ma arunc pe fereastra, daca vreau sa scap si nu stiam ce sa fac, ma speriam de ce auzeam, de aceea ma rugam la Dumnezeu si parca s-a facut razboi in cer, iar ingerii Lui Dumnezeu luptau cu strigat de slava Lui Dumnezeu Celpreainalt si parca Dumnezeu mi-a spus sa ma arunc pe fereastra (sau sa sar, nu mai stiu exact)Nu-mi venea sa cred, dar sentimentul ca era chiar Tatal Cel Atotputernica mi-a dat curaj si m-am asezat pe bordura geamului de la etajul trei si am zis, gandindu-ma ca poate nu este bine, ca poate ma insel, sau gresesc:”Dumnezeule, nu-mi face asta!” si parca atunci mi-ar fi spus: “Daca Dumnezeul tau iti cere sa te arunci, tu nu te arunci?” Atunci m-am aruncat pe fereastra, dar mi-am pus toata increderea in Dumnezeu si parca stiam ca nu o sa mor. Un ultim gand inainte de impact a fost:”Doamne, ce am facut?” Nu-mi amintesc impactul cu solul, nici durere, doar in ambulanta cand ma intrebau cum ma cheama si nu mai stiu ce alte intrebari mi-au pus. Am raspuns. Dar cand m-au intrebat la spital motivul de ce m-am aruncat pe fereastra, daca cumva am facut-o din dragoste, le-am spus ca motivul era ca ma dadeau afara din servici, ceea ce partial era un motiv adevarat. Acum sunt pensionata pe caz de boala, psihiatrie. Am jucat jocul “Second Life” si acolo am facut animatiile de sex cu cativa barbati, pentru ca mi se spusese ca este ceva normal, iar eu daca nu am avut un iubit(Dumnezeu stie de ce) in viata aceasta, am gandit ca este normal si am acceptat si a face animatii de sex, pentru a avea cu cine dansa, cu cine petrece timpul in joc, de a invata lucruri noi, dar nu m-am masturbat de la inceput. Am ajuns insa sa ma masturbez iar, pe furis, din pofta, dar am spus iar pacatul meu si am inteles ca este bine sa nu tin ascuns pacatul, sa spun adevarul si ma pocaiesc in suflet sincer de ce am gresit. Dar, recunosc, de cand am sarit pe fereastra, cu atat de multe gandurice le aveam autunci in minte si chiar acesta, ca daca sar pe fereastra scap de masturbare. Chiar am scapat de masturbare, pentru ca Dumnezeu s-a indurat de mine! Am 39 de ani, am sperat mereu ca Maica Domnului Isus ma v-a ajuta, pentru ca ma intelege. Si cred eu ca m-a ajutat foarte mult. Incercasem sa merg la manastire, dar nu fusesem acceptata si ma trimesera sa iau banii, ca fara bani cum as fi trait acolo, este adevarat, ca decizia mea ar fi fost cu gandul cum vrea Dumnezeu mai bine pentru mine. Pana sa aud vocea Lui Dumnezeu (pentru ca aveam sentimentul de fiica a Lui)(care sa-mi spuna ca daca Dumnezeu imi cere sa ma arunc, eu nu ma arunc?) o voce blanda am auzit pomenindu-mi de manastirea Pisiota (este o mnastire chiar langa Ploiesti), va asigur nici nu stiam ca exista o manastire cu numele Pisiota si amverificat mai tarziu si chiar exista cel putin una, langa Ploiesti.

  • jovany spune:

    Aceasta problema este foarte des intalnita , este foarte greu sa te desparti de acest pacat . si mie mi se intampla . incerc demult sa renunt si cred ca voi reusi. Tuturor ne trebuie credinta tare in Dumnezeu . Cand vine pe furis gandul cel rau de la spurcatul de diavol . cel mai bun lucru pe care potzi sa il faci sa arunci gandul deoparte si sa te pui in genunchi si sa te rogi la Dumnezeu sa iti dea tarie si ajutor sa treci peste ispita …si facand asa mereu vei vedea ca vei reusi sa te lasi . nu trebuie sa te lasi moale ….comunica mereu cu Dumnezeu ….. Dumnezeu sa ne ierte si sa ne ajute pe toti care suntem in neputinta

  • Elli spune:

    :D am citit cam tot de aici

    asa este foarte multi tineri cad in acest pacat, si eu recunosc. odata ce faci..iti place..mai faci inca odata si inca odata si tot asa..si ajungi sa o faci foarte des si asta nu e bine pentru ca toata energia ti-o consumi, si mai ales nu e bine inaintea lui Dumnezeu! Dumnezeu iarta, si iarta si iarta de ft multe ori pentru ca bunatatea Lui nu are sfarsit! este necuprins in bunatate! am vazut pe aici si pocaiti care se masturbeaza si desigur ca sunt si altii sunt foarte multi pt ca fiecare faca odata din curiozitate si pe urma de placere. Nu cred ca exista cineva care sa nu se fii masturbat.

    Si da! este un pacat inaintea lui Dumneze, pentru ca noi ca tineri trebuie sa ne pastram curat inaintea Lui, aceasta este lupta noastra in tinerete!
    sa ne pastram curati, fara masturbari, fara injuraturi, fara discoteci, fara sex, fara relatii cu o fata sau un baiat. este greu ca si tanar ca sa biruiesti pt ca satan vine cu foarte multe pofte si cadem in pacat.

    Dar daca noi nu luptam atunci degeaba ziceti ca Dumnezeu nu ne ajuta!
    daca nu lupti cum ai vrea sa te ajute? trebuie sa fim luptatori. Dumnezeu vrea doar luptatori in oastea Lui! daca luptam atunci Domnul ne ajuta dar daca ne lasam in voia lumii atunci nu avem cum sa fim ajutati ca sa biruim..nu avem cum sa fim binecuvantati! trebuie sa fim curati inaintea lui Dumnezeu. daca tot lasam de pe o zi pe alta..poate e prea tarziu! daca te masturbezi azi, si maine nu te mai trezesti? ce ai rezolvat? unde iti petreci vesnicia? cand vin poftele atunci luati Biblia si citit! si o sa fiti binecuvantati si rasplatiti! mai mult de cat ar trebuii! nu meritam mila si indurarea Lui. Multi zic Doamne da ce am facut ca sa am necazul asta? sau de ce eu? multeumeste-i lui Dumnezue pentru ca nu ti-a dat cat meriti! pentru ca s-a indurat de fiecare in parte! multumeste-I pentru tot ce ai.

    ”Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului”
    Fiti binecuvantati :)

  • r spune:

    Buna ziua ! Am 16 ani si nu pot sa scap de aceasta patima :((
    Reusesc sa ma las pe perioade scurte , dar dupaia iar ma apuc
    Va rog ajutati-ma !!! Numai suport !!!

  • Diana miruna spune:

    si eu ma lupt cu aceasta ispita. incerc sa ma abtin,dar nu pot,abia dupa-aceea ma gandesc la consecinte. sunt crestina,intentionez sa ma botez,dar mi-e rusine,nu pot asa. stiu ca dumnezeu e mare,dar mereu ma gandesc ce fac daca ispita vine iar? ma simt extrem de slaba….:(

  • Diana Miruna spune:

    Hei….si eu am aceeasi problema….simt ca nu pot sa ii fac fata,ma simt extrem de slaba….citesc Biblia in fiecare zi,si totusi nu pot sa scap de acest pacat…sunt crestina,merg la biserica de cand sunt mica,si imi e rusine cu mine. duminica,cand merg la biserica,ma simt groaznic…acolo par o fata foarte credincioasa si acasa eu ce fac? vreau sa scap de pacatul asta si sa fiu un copil al lui Dumnezeu. Vreau sa ma si botez in vara,dar nu pot daca nu scap de asta….te rog,spune-mi ce sa fac! Dumnezeu sa te binecuvanteze! :*

  • Mihaela-Oana spune:

    Vreau sa-i multumesc Lui Dumnezeu ca nu ma mai masturbez, dar am renuntat sa mananc carne, sa beau cafea, de fumat oricum nu fumam ca imi face greata sa fumez si alcoolul imi face rau, asa ca nici iubit nu am si nici sex nu fac. Intr-adevar ma simt mai bine ca m-a ajutat Dumnezeu sa nu ma mai mastubez, dar acum am realizat ca am o durere ascunsa in mine, trebuie sa-mi pazesc inima, dar ma rog la Dumnezeu sa ma ajute, parca trebuie sa platesc pentru niste pacate din alta viata. Iau mai multe pastile decat am luat sfanta impartasanie in viata mea si ma gandesc ca am auzit aceasta propozitie: “Ceea ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu” si imi pun iar increderea in El. Am un gand ca parca Domnul Dumnezeu l-ar fi rugat pe Domnul Isus sa ma iubeasca, dar ma intreb de ce nu poate si imi vine in minte ca am fost probabil mai pacatoasa in alta viata, cand probabil am crezut ca iubesc si Dumnezeu stie ce oi fi facut si atunci. Este posibil sa purtam dupa noi pacatele trecutului altei vieti? Eu nu am suportat de mica atingerea barbatilor, dar am trait senzatii de durere, parca ma chinuia intr-o noapte si eram foarte obosita, nu ma lasa in pat, nu ma lasa pe jos, nu ma lasa sa ma invelesc ca sunt ale lui…ca ce caut eu pa acest Pamant. Cand obosita m-am culcat in pat, am tras patura pe mine si am inteles in sinea mea ca sunt infranta si imi este frica de moarte, ca nu ma simt pregatita(dar are cum as putea fi?) a inceput sa ma alinte, ca un sentiment de iubire fizica am simtit, care pare sa fie placut, dar m-am coborat in genunchi si m-am rugat la Maica Domnului Isus sa ma ajute. In gand parca mi-a spus: “Ma sti”. Cum as putea sa-mi cer iertare la Domnul Isus pentru ceea ce nu mai stiu daca stiu, sau ce am gresit? Regret daca am gresit cu simturile si cu inima de l-am suparat pe Dumnezeu. Gestul meu de ultima rugaminte la Maica Domnului Isus a fost sa ma ajute, ca nu-mi mai trebuie astfel de placere niciodata decat sa-L supar pe Dumnezeu. Daca nu uit eu nu o sa mai fac sex niciodata, dar vreau din suflet ca Dumnezeu sa ma ierte si Domnul Isus sa ma ierte. Eu daca nu uit si daca pot, ma tin de cuvant. Astept sa-mi vindece Dumnezeu, Domnul Isus si inima, sa fiu pregatita pentru Imparatia Cerurilor.

  • Mihaela-Oana Baciu spune:

    Cu regret si cu tristete imi aduc aminte de niste ganduri urate pe care le-am avut cand eram inca in servici. Ma masturbam si imi imaginam ca sunt abuzati copii vecinilor, fetita, nepotica vecinilor de sub apartamentul nostru si despre baiatul vecinilor de deasupra. Era parca o rautate pe care vroiam s-o fac, la fel cum am facut cand eram copil de am bagat degetul in fundul unui baiat, doar ca se tinea dupa mine. Ne jucam de-a doctorul-eu si pacientul-el. Aceste pacate mi-a fost rusine sa le spovedesc la preot si au adus mult rau, ceea ce regret din suflet ca am fost in stare de asa rautate. Cum as putea sa-mi cer iertare? Va rog iertati-ma! Acestea sunt mai grave si ma caiesc sincer ca am fost in stare de asemenea rautati. Este adevarat ca incepusem sa-mi imaginez ca sunt abuzate femei considerate frumoase in timp ce ma masturbam. Eu nu am fost frumoasa in viata aceasta a mea si am invidiat in copilarie o fata care lua premiu la scoala si era apreciata de multi oameni si pentru frumusetea ei. Invidia ma facuse sa fiu rautacioasa si sa-i vreau raul. Este adevarat ca am avut ganduri ca daca o obliga dracul(satana) sa fie cu el cum am fost eu, ar mai fi ea asa frumoasa si apreciata? Sa vada atunci ce urata ajunge! Cu regret marturisesc si imi cer iertare! Pacatele gandurilor urate aduc mult rau, de aceea sufletul meu a fost instrainat de dragostea Lui Dumnezeu si imi visam sufletul in iad. Urat este iadul si rau este fara dragostea Lui Dumnezeu. Doamne Isuse ai mila de mine. :( Am pus sa se auda vocea parintelui Pio, care a purtat stigmatele in maini si pe fata. Pentru ca am tot avut impresia ca se aude satana pe langa apartament, ca parca cineva vorbeste cu satana, facea sex cu satana, si a avut reactie de placere. Am fost si eu incercata de satana cum am scris mai sus. Stiu ca este grea lupta. Cu post si rugaciune se lupta cu astfel de demoni. “Textul se gaseste in Matei 17:14-21.

    Versetul pe care vreau sa il scot in evidenta este Matei 17:21 – Acest soi de demoni nu iese afara decat prin rugaciune si post. O simpla citire a textului ne arata duritatea cu care duhul deominc il muncea pe bietul baiat. Ideea pe care o subliniez aici este ca daca un astfel de demon iese doar cu post si rugaciune, cu atat mai mult orice alt demon “mai bland” daca ne putem intradevar permite sa ne exprimam astfel” http://emizarnescu.wordpress.com/tag/demoni/ Doamne ai mila, te rog.

  • Mihaela-Oana Baciu spune:

    Doamne Isuse ai mila de noi, ca eu niciodata nu mai vreau sa fac asa ceva, ajuta-mi Doamne Isuse cu PUTEREA Ta si iarta-mi neputintele, ajutandu-mi sa le inving. Iti multumesc Isuse dulce al sufletelor celor mahniti, cu umilinta te rog primeste aceasta marturisire a mea, ca numai taind raul de la radacina am gandit putem castiga in lupta cu raul. Eu asa am considerat, ca spunand, sau marturisind cum am facut prin scris pacatele mele, sa reusesc sa lupt mai bine cu asa ceva. Vreau sa ajung sa ma pot spovedi, sa-mi fie inima mahnita pentru aceste pacate, sa-mi cer iertare din suflet. Off, greu este fara sa sti cum sa lupti.

  • Mihaela-Oana Baciu spune:

    Ceea ce am scris si nu s-a pastrat era pentru a se intelege la ce duce pacatul masturbarii, care multi nu-l considera un pacat asa grav. De ce nu s-au pastrat ultimele mele postari? Aratau cat de grav este pacatul masturbarii. Aratau la ce injosire ajungem. Vreau sa se stie adevarul, pentru ca este mult mai bine sa se stie adevarul. Imi cer scuze daca au fost inadecvate, dar au fost marturii adevarate.:( Faptic nu as face asa ceva vreunui copil, dar de ce am ajuns sa gandesc asa in timp ce ma masturbam? Eu doar marturisind adevarul stiu sa lupt cu pacatele. Tin posturi, ceea ce nu am facut cand eram copil si ma masturbam. Copii ar trebui sa stie cat este de grav si la ce se ajunge, cat de injositor este. Ne simtim frustrati si gandim raul altora, ca o razbunare. Acest fel de a gandi l-am simtit ca pe o razbunare. Acum la 40 de ani stiu ca trebuie sa tin posturile, sa ma rog de iertare, dar copil fiind si avand o viata foarte activa, faceam si inot de performanta, nu stiam, nu aveam cum sa tin post, mancam ce se dadea la cantina, sau la restaurantul hotelului. Nu aveam curajul sa marturisesc prin ce treceam. Ma simteam vinovata fata de parinti si imi era rusine sa marturisesc. Dar toata uraciunea care s-a strans in suflet, era adevarata. La asa ceva ajungem, ceea ce am scris. Simtim nevoia sa ne razbunam pentru ca masturbarea este ca un abuz psihic. Stiu ca nu este blogul meu si nu pot eu posta ce vreau, dar cu scuzele de rigoare, era adevarul in acele doua postari, despre ce simteam, simtisem si la ce ajunsesem sa gandesc. Sa stie toti care considera ceva nevinovat, cat este de grava masturbarea incepand din copilarie.

  • Mihaela-Oana Baciu spune:

    Buna ziua, tuturor care cititi acest blog. Este un link despre o carte care ar trebui citita de cei ce se masturbeaza, (nu este scrisa de mine), dar relateaza ce am povestit ca am auzit cand am sarit pe fereastra, adica ca se fac razboiuri in ceruri, intre ingerii Lui Dumnezeu Cel Preainalt si intre ingerii raului de pe pamant. Eu am auzit asa ceva cand mi-a cerut Dumnezeu sa sar pe fereastra, ca duhurile rele imi ziceau cu sarcasm sa sar pe fereastra daca vreau sa scap si eu le auzisem. Link-ul este acesta: http://www.crestinul.ro/iadul.htm Multumesc Lui Dumnezeu din tot sufletul meu, ca ce bucurie am ca am scapat de raul masturbarii! Nici gandurile urate nu mai au asa mare putere asupra mea. Important este sa avem puterea sa spunem adevarul si atunci avem puterea sa ne spovedim. sa tinem post si sa ne rugam. Eu sunt fericita ca am scapat de raul masturbarii, cu toate gandurile urate care le aveam si cred ca nu ma voi mai face sex vreodata, nici masturbare nu voi mai face vreodata. Sincer simt ca am scapat de raul masturbarii. Amin!

  • Florin spune:

    dragi tineri,

    sunt un tanar de 20 de ani, am inceput joaca cu acest pacat la 14/15 ani… am avut perioade in care nu am facut-o mai bine de 6 luni… dar am avut perioade in care o faceam zilnic. Satan se lupta, traim niste vremuri cumplite, foarte multi fac asta dar nu au curaj sa se marturiseasca….
    vreau sa dau niste sfaturi utile pentru cei ce vor sa evite masturbarea :

    inainte de toate : MARTURISIREA

    Marturisestete si astfel iti golesti constiinta de pacat, esti liber !

    Apoi treci la lupta :

    1 nu pierde vremea, umpleti timpul, nu lasa deloc timp in care sa stai in camera ta sa lenevesti !
    2 fa-ti doi preteni la care sa tii mai mult ca la orice : Isus si Duhul Sfant ! Iubeste-i si, cand iubesti pe cineva te sacrifici, in cazu asta renunti la o placere (oricum, e doar = cu o pacaleala de-a celui rau incearca sa repeti asta de 100 de ori pana iti va veni repede in minte : e doar o pacaleala, de assemenea poti memora versete ce iti pot veni in ajutor)

    3 Fugi de poftele tineretii !!! Fie-ti groaza de rau, lipestete tare de Bine !

    Motivatii :

    Dragostea nu cauta folosu sau !
    Masturbandu-te faci sex cu tine insuti ; nu poti sta aproape de Dumnezeu deoarece Dumnezeu e Dragoste, ori Dragostea nu cauta folosul sau !!!
    si atatea altele care te duc tot la asta ;)

    Domnu sa ne ajute pe toti , si , sigur aici nu ne cunoastem dar. sper sa ne vedem in cer !!!

    ascultati Te vad Mereu de Claudiu Lulciuc

    http://audio.resursecrestine.ro/poezii/52225/02-te-vad-mereu

  • Ionel spune:

    Draga Natalia, am o itrebare eu mam pocait acum 4 ani,dar am avut si eu problema masturbari inaite de a ma pocai,dupa ce m-am pocait a trecut o vreme am primit vorbire in limbi cred ca botezul cu Duhul Sfant sau cred ca vb eu de la mine nu stiu ce sa cred,ca am pacatuit dupa botez si dupa botezul cred ca cu Duhul Sfant,desi vb in limbi ori ma fortez eu de la mine nu stiu ce sa mai cred,si de pacatul masturbari tot n-am scapat credeam uneori ca am scapat dar revenea inapoi aceeasi problema,problema este ca vb si in limbi sa eu stiu ce se intampla,poate sa-mi explice cineva ca nu mai iteleg.Si daca mai este vro sansa pentru mine ori sunt pierdut pentru vesnicie?!Si ce sar putea face, va rog ajutatima cu niste indrumari,va multumesc!

  • Natalia spune:

    Dragă Ionel,

    Masturbarea este consecinţa aprinderii permanente a poftei sexuale şi lipsei de înfrânare

    Una din roada Duhului Sfânt în noi, cei născuți din nou, este înfrânarea poftelor, şi un creştin duhovnicesc nu se lasă mânat de pofta firii, ci este călăuzit de Duhul Sfânt.

    Vorbirea in limbi nu califica mintuirea ci credinta din toata inima in Domnul Isus si implinirea Cuvintului Sau

    Într-adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti (satisfacerea imediată a poftei sexuale fiind una din ele), umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului (înfrânarea poftelor fiind una din roada Duhului) (Romani: 8:5)

    Dacă cumva eşti şi tu obsedat de acest păcat al masturbării, care este cauza? De ce ai ajuns unde ai ajuns? Nu cumva trăieşti după îndemnurile firii pământeşti şi în aprinderea poftelor ei? Ce cărţi citeşti? Ce reviste priveşti? Ce discuţii întreţii cu prietenii de şcoală sau la locul de lucru? Ce filme priveşti? Care sunt lucrurile ce te inspiră? Nu vezi că toată lumea aceasta este foarte îmbibată de lucruri prin care caută să-ţi aprindă poftele sexuale? Cât timp petreci în studierea Sfintelor Scripturi?

    Pocăieşte-te din inimă de acest păcat şi apoi, urmează sfaturile de mai jos ca să nu te mai întorci niciodată la robia din care ai ieşit:

    Studiază sistematic Sfintele Scripturi şi fă-ţi un obicei în această privinţă.

    Dacă nu ai studiat încă, caută şi studiază cursul “Sexualitatea din perspectiva Bibliei”. Dacă nu dispui de un manual, telefonează la 282012 şi află cum poţi avea unul.

    Păzeşte-ţi mintea de orice lucru care te provoacă să te gândeşti la sex. Aceste lucruri pot fi internet, reviste, cărţi, filme, discuţii cu anumite persoane care privesc uşor la acest păcat sau unii care se numesc creştini dar care sunt doar cu numele şi practică aceste lucruri murdare, etc.

    Evită atingerea ocazională a organelor genitale pentru că în felul acesta te vei stimula singur (singură) şi apoi nu vei putea rezista ispitei. Fă baie repede şi nu lungi atingerea mai mult decât este nevoie pentru a te spăla.

    Dumnezeu in Cuvintul Sau spune ca nu oboseste ertind, dar noi nu trebuie sa folosim aceasta afirmatie pentru a ne linisti, ci dimpotriva ca sa ne fie rusine de un mod pacatos de viata si sa renuntam la pacat si sa cautam ca sa onoram pe Dumnezeu prin viata noastra.

    Dumnezeu să te elibereze de orice păcat şi să te ajute să trăieşti totdeauna o viaţă sfântă sub călăuzirea Duhului Sfânt.

  • Natalia spune:

    Dragă Ionel,

    Masturbarea este consecinţa aprinderii permanente a poftei sexuale şi lipsei de înfrânare

    Una din roada Duhului Sfânt în noi, cei născuți din nou, este înfrânarea poftelor, şi un creştin duhovnicesc nu se lasă mânat de pofta firii, ci este călăuzit de Duhul Sfânt.

    Vorbirea in limbi nu califica mintuirea ci credinta din toata inima in Domnul Isus si implinirea Cuvintului Sau

    Într-adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti (satisfacerea imediată a poftei sexuale fiind una din ele), umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului (înfrânarea poftelor fiind una din roada Duhului) (Romani: 8:5)

    Dacă cumva eşti şi tu obsedat de acest păcat al masturbării, care este cauza? De ce ai ajuns unde ai ajuns? Nu cumva trăieşti după îndemnurile firii pământeşti şi în aprinderea poftelor ei? Ce cărţi citeşti? Ce reviste priveşti? Ce discuţii întreţii cu prietenii de şcoală sau la locul de lucru? Ce filme priveşti? Care sunt lucrurile ce te inspiră? Nu vezi că toată lumea aceasta este foarte îmbibată de lucruri prin care caută să-ţi aprindă poftele sexuale? Cât timp petreci în studierea Sfintelor Scripturi?

    Pocăieşte-te din inimă de acest păcat şi apoi, urmează sfaturile de mai jos ca să nu te mai întorci niciodată la robia din care ai ieşit:

    Studiază sistematic Sfintele Scripturi şi fă-ţi un obicei în această privinţă.

    Dacă nu ai studiat încă, caută şi studiază cursul “Sexualitatea din perspectiva Bibliei”. Dacă nu dispui de un manual, telefonează la 069573893 şi află cum poţi avea unul.

    Păzeşte-ţi mintea de orice lucru care te provoacă să te gândeşti la sex. Aceste lucruri pot fi internet, reviste, cărţi, filme, discuţii cu anumite persoane care privesc uşor la acest păcat sau unii care se numesc creştini dar care sunt doar cu numele şi practică aceste lucruri murdare, etc.

    Evită atingerea ocazională a organelor genitale pentru că în felul acesta te vei stimula singur (singură) şi apoi nu vei putea rezista ispitei. Fă baie repede şi nu lungi atingerea mai mult decât este nevoie pentru a te spăla.

    Dumnezeu in Cuvintul Sau spune ca nu oboseste ertind, dar noi nu trebuie sa folosim aceasta afirmatie pentru a ne linisti, ci dimpotriva ca sa ne fie rusine de un mod pacatos de viata si sa renuntam la pacat si sa cautam ca sa onoram pe Dumnezeu prin viata noastra.

    Dumnezeu să te elibereze de orice păcat şi să te ajute să trăieşti totdeauna o viaţă sfântă sub călăuzirea Duhului Sfânt.

  • crestin1 spune:

    Natalia, vreau sa te intreb urmatorul lucru:

    Sunt crestin (de obicei zic pocait, dar acum ma simt pacatos si nu mai pot spune cu toata inima acest nume) si incerc sa ma infranez de la pacatul masturbarii. Ceea ce vreau sa-ti spun e altceva!

    Am prietena, serioasa, prietenie in vederea casatoriei de cam un an si din motive bine intemeiate pana la casatorie va mai trece un an, daca e voia Domnului! (este inevitabil, crede-ma! dar daca e nevoie pot sa-ti dau mai multe detalii)

    Cum e normal, gandesc eu, cand ma intalnesc cu ea uneori o tin de mana, alteori o sarut si petrecem timp impreuna! Nu avem relatii sexuale, nu avem atingeri erotice, nu am dat jos de pe noi haine in prezenta celuilalt si nu am avut nici un fel de atingere a organelor sexuale unul celuilalt.

    Dar de cate ori stau in prezenta ei, pentru ca o iubesc, o doresc am ganduri serioase nu pot sa ma controlez in a nu avea momente cand sa nu ma simt excitat chit ca nu caut dinadins acest lucru si vorbesc cu mine in mintea mea (“nu fa asta!”)

    Problema cu care me confrunt e ca, cateodata, doar prin faptul ca o strang in brate 1-2 min. pot avea ejaculare.
    Ea stie, am vorbit cu ea lucrul acesta nu a promis ca ma ajuta dar fizionomia baietilor ne da peste cap!(cu siguranta baietii ma vor intelege si aproba) daca am fi ca felete poate ne-ar fi mai usor! Ea s-a pastrat curata pana acum si se va pastra pana la casatorie. Eu desi am pacatuit in trecut, decand m-am botezat am scapat de acest pacat al curviei fizice.

    Ce sa fac? Ma simt murdar (si la propiu si spiritual), chiar am ajuns sa cred ca poate Dumnezeu ma va pedepsi daca se va mai intampla! Dar timpul trece si dupa 1-2 luni probabil activitatea mea sexuala datorata hormonilor imi scapa de sub control prin ceea ce am relatat adineauri.

    In acelasi timp nu pot sa iau drastica masura de a nu o mai atinge, de a nu o mai privi sau pur si simplu de a lasa relatia! Nu cred ca ar fi solutia!

    Ce parere ai despre asta? E pacat? Daca da care ar fi solutia, ai mai auzit cazuri? Ce solutie au adoptat?

    Multumesc!

  • Natalia spune:

    Dragă crestin1,

    Vreau să încep cu o trimitere către epistola lui Iacov 1:13-15 :

    Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.

    Poate te vei întreba de ce am început comentariul meu cu acest verset, sau poate vei crede că nu te-am înțeles corect.

    Tu singur te expui la aceste pericole, și vreau să-ți spun că nu vei rezista mult așa, dacă nu vei lua o hotărâre drastică și categorică în inima ta cu privire la această relație. Deja actul sexual în minte ta a avut loc, de aceasta tu te simți murdar și neîmpăcat cu gândul că ai grești, și este adevărăr că aceste este un păcat pentru așa cum spune Iacov fiecare este ispitit de pofta lui și pofta nu se liniște-te până nu va fi împlinită – aceasta devine un chin.

    Vreau să-ți mai dau un exemplu la acest caz, el se află în 2 Samuel 13:1-15

    1 După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o.
    2 Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după sora sa Tamar; căci era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.
    3 Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret.
    4 El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.”
    5 Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat şi fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: „Dă voie surorii mele Tamar, să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd şi s-o iau din mâna ei.”
    6 Amnon s-a culcat şi s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, şi Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină sora mea Tamar să facă două turte sub ochii mei şi să le mănânc din mâna ei.”
    7 David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon şi pregăteşte-i o mâncare.”
    8 Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui şi le-a copt;
    9 luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui. Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateţi pe toată lumea afară.” Şi toată lumea a ieşit afară de la el.
    10 Atunci Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie.
    11 Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.”
    12 Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta.
    13 Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.”
    14 Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.
    15 Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te!”

    Am ales ca să postez acest întreg text ca să-ți fie mai ușor să-l citești.

    Aici este un exemplu foarte bun și care de fapt descrie foarte bine starea prin care treci tu acum. Vreau să-ți spun că dacă nu vei lua o hotărâre fermă pentru acestă relație, vei ajunge să păcătuiești nu doar cu mintea ceea ce se întâmplă de fapt la tine, dar nu vei putea mult timp să reziști și vei merge mai departe adică vei înfăptui printr-o formă sau alta acest păcat.

    Tu spui că vrei soluția dar singur exluzi din lista aceasta nu dorești să iei o măsură drastică ca să nu o atingi sau să nu o mai privești cu acest scop. de fapt de aici trebuie să începi pentru ca să te salvezi pe tine, pe domnisoara cu care vrei sa te casatoresti nu doar din motive de a intretine relatii sexuale dar si cel mai important ca sa nu pacatuiesti inainte unui Dumnezeu Sfint cum este Domnul.

    Trebuie să iei o hotărâre fermă ca să nu o mai atingi, pentru ca asta iti face rau tie si ei, sa nu ramineti in doi in locuri mai retrase si trebuie sa excluzi orice lucru prin care vine ispita si prin care tu provoci anumite simturi de nestapinire.

    Dacă nu vei lua aceste hotărâri atunci vreau să-ți spun că păcatul va intra în viața ta și te va stăpâni. Biblia spune despre diavol că este ca un leu care răcnește și caută să înghită, nu cred că tu vrei să fii jertfa lui. Ferește-te de păcat și caută din tot dinadinsul neprihănirea lui Dumnezeu și atunci vei vedea că Dumnezeu te va binecuvânta nespus de mult și îți va da o căsă torie binecuvântată.

    În Proverbe găsim scris: Păzește-ți inima mai mult ca orice căți din ea ies izvoarele vieți și în Cântarea cântărilor spune : Nu treziți și nu stârniți dragoste până nu vine ea.

    Îți propun câteva articole foarte interesante care te vor ajuta să înțelegi și să întărește ceea ce are de spuns Dumnezeu la aceste subiect.
    De ce este păcat să întreții relații sexuale în afara căsătoriei?
    Întâlnirile şi căsătoria reuşită (partea 1)

    Dumnezeu să te ajute ca să urmezi planul lui Dumnezeu și să accepți voia Lui în viața ta!

  • Ina spune:

    Draga Natalia, iti multumesc pentru sfaturile tale de aici care m-au ajutat foarte mult in relatia mea cu Dumnezeu! Te implor sa te rogi si pentru mine, sa nu mai cad in acest pacat si ca pocainta mea sa fie una sincera inaintea lui Dumnezeu! Multumesc.

  • Natalia spune:

    Neapărat mă voi ruga, Dumnezeu să te întărească și să te facă biruitoare!

  • anonim spune:

    -Va puteti lasa de masturbare stiu cum este este greu sa te poresti din aceasta placere da este rau pentru oameni va puteti lasa de asta numa daca vreti de adevarat incercati sava aptineti nu mai continuati cu cit continuati ma imult cu atit e mai greu de a nu te gindi la asta daca ti vine sa faci atuncia gindestete la ceva ceti palce si nare nicio legatura cu masturbarea ginditiva la cei pe care i iubiti sau la ce va face fericiti opuneti rezistenta la aceasta nu masturbarea va controleaza si voi o faceti puneti capat si nu mai faceti asa ceva faceti tot posibilul sa reusiti si in final osa reusiti am avut si eu probleme dinastea da incerc din rasputeri si pina la urma voi reusi daca nu mai fac asa ceva nu lasati garda jos si incercati in continoare daca vreti sami raspundeti sau sa ma intrebati ceva atuncia ma gasiti la id-ul : id.id21 si va voi raspunde

  • memo spune:

    Am citit si eu o parte din lucrurile ce au fost scrise de unii care se confrunta cu problema asta, de aceea vreau sa intreb si eu anumite lucruri pt ca caut niste raspunsuri certe
    Cu ceva timp in urma Dumnezeu ma eliberat de pacatul asta( o perioada de cativa ani nu lam mai practicat) dar apoi datorita nevegherii mele am ajuns sal practic din nou si imi pare nespus de rau.
    In perioada in care nu lam mai practicat am incheiat legamant cu Domnul si am fost botezat si cu Duhul Sfant.MAI EXISTA SANSA DE REELIBERARE PT MINE?
    Eu cred ca Domnul o poate face, dar am gasit anume versete din biblie care parca ma fac sa cred ca pt mine nu prea ar exista sansa de iertare.(poate nu le inteleg eu bine)
    Astept un raspuns
    Va multumesc

  • Natalia spune:

    Draga memo,

    Dumnezeu ne îndeamno la veghere permamentă, pentru că răul, păcatul și diavolul care este tatăl lor răcnește ca un leu și caută să înghită pe cât mai mulți. Deaceea noi fiecare suntem îndemnați la veghere zilnică permamentă în toate lucruriele, fie atunci când privim un film, o emisiune orice trebuie să analizăm cum ne va afecta pe noi lucrurile care se discută sau care le privim.

    Lui Dumnezeu nu-i pare rău de darul care-L face să ții mintea acest lucru, dar tu nu poți să contiinui să trăiești în păcat, lanțul păcatului trebuie rup definitiv. Nu poți tolera nimic nici măcar un strop de ceea ce te face ca să revii la această practică.

    Dumnezeu este îndelung răbdător dar și drepte în toate și Suveran, este nevoie ca să te pocăiști de acest păcat și să cazi zbrobit înaintea Lui și atunci cu siguranță că vei fi eliberat pe deplin, dar nu uita tu trebuie să faci partea ta, tu trebuie să lupți de partea lui Dumnezeu și nu a celui rău!

    Nu te lăsa coplești de vină, pocăiește-te și începe să trăiești cu viață sfântă pentrucă este scris în Levetic 20:7-8 următoarele lucruri le citim :Voi să vă sfinţiţi şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziţi legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul care vă sfinţesc.

    O viață sfântă poți trăi numai dacă studiezi Sfintele Scripturi zilnic, cu această ocazie vreau să-ți recomand câteva cărți pe care le poți studia, poți găsit la această aderesă precept.ro
    Aici vei găsit foarte multe materiale care te vor ajuta ca să crești spiritual și să ai o relație reală cu Dumnezeu!

    Dumnezeu să te binecuvânteze și să te ajute! Mă rog pentru tine și cei care sunt încă sub această robie!

  • Ovi spune:

    Salut,
    Constat ca problema masturbarii este una des intalnita intre tinerii din ziua de azi (cine stie… poate nu doar intre tineri). Insa, tendinta noastra este de a ascunde pe cat posibil aceasta rusine, facand astfel, din acest subiect, un subiect tabu, aproape niciodata abordat in biserici. Pastorii, predicatorii, preotii, neabordand astfel de subiecte, dau impresia ca in bisericile lor sunt doar oameni sfinti. Observ cu durere ca acest pacat afeacteaza foarte multi tineri religiosi, chiar din bisericile neoprotestante, de unde “sunt pretentii”. O alta mirare pe care o am este faptul ca vad foarte multe fete care se confrunta cu aceasta problema. Credeam ca ele sunt mai putin predispuse la astfel de fapte, dar m-am inselat, ispita nu tine cont de sex. Sau, poate ca baietii nu au curajul sau nu vor sa se confeseze.
    Trebuie sa marturisesc ca si eu ma confrunt cu aceasta problema, de mai bine de 10 ani. Inceputul a fost foarte inocent, aproape ca nu stiam ce fac. Totul a inceput din curiozitate. Am inceput sa o fac chiar fara sa stiu ce inseamna si ce fac. S-a intamplat ca rezultat al actiunilor firii umane. Suntem oameni si avem ca functionalitate si sexualitatea. Asa am fost creati. Totusi, nu inteleg de ce functia asta se declanseaza la o varsta atat de frageda, intr-o perioada in care discernamantul nu este foarte bine dezvoltat iar un cadru pentru satisfacerea unor astfel de nevoi este aproape imposibil de realizat, conform principiilor biblice.
    initial mi-am propus sa o fac doar de un anumit numar de ori. Nu stiu de ce. Simteam ca ceva nu este in regula. Probabil era constiinta pe care, cu timpul, am reusit sa o fac sa accepte situatia asa cum este. Adica, nu am reusit sa ma opresc dupa acel target, incercand tot felul de justificari pentru a-mi linisti condtiinta. Incercam sa ma consolez spunandu-mi ca, atat timp cat nu afectez pe cei din jurul meu, aceasta practica nu este gresita.
    Pana la un moment dat am frecventat o biserica (neoprotestanta) deoarece familia mea o frecventa. Am cantat si in corul bisericii. Poate ca acest lucru mi-a fost benefic, reusind sa-mi imprime cateva principii bune de viata pe care le mai tin si acum (ex. sa nu bei, sa nu fumezi, sa nu curvesti (trupeste), sa nu minti, etc.). Insa despre masturbare nu tin minte sa fi auzit prin biserici decat mai tarziu, dupa ce eram deja prins, probabil ca poate nu stiam ce-i aia. Poate ca, daca as fi stiut, nu m-as fi apucat (putin probabil.. dar cine stie).
    Asadar, m-am trezit ca acest lucru nu mai poate fi oprit si am trait toata aceasta perioada sperand la o minune. Inca nu a venit nici o minune dar inca mai sper, alta alternativa mai buna nu vad. De multe ori ma gandeam ce bine ar fi fost daca n-as fi existat pe acest pamant, sau daca as fi murit atunci cand m-am electrocutat la priza, la o varsta frageda. De asemenea, gandul sinuciderii nu m-a ocolit, insa nu am curaj sa o fac, tot din cauza acestei sperante de mai bine cu care traiesc.
    Sunt o fire foarte inchisa, am auzit pe unii spunand ca masturbarea produce o introvertire aprofundata, si, probabil ca din cauza asta, am ajuns sa relationez extraordinar de greu cu lumea, chiar sa si vorbesc greu, nu mai zic de exprimarea sentimentelor si a ideilor.
    Bineinteles, in toata aceasta perioada, Dumnezeu este cel care sper sa intervina. Insa, probabil tot din cauza acestui pacat, am ajuns intr-o stare de ateism. In urma unui rationament logic, pe care nu mi-l amintesc, am decis totusi ca Dumnezeu trebuie sa existe dar am devenit din ateu doar un agnostic (Dumnezeu exista, nu exista, nu se stie). Acum cred ca Dumnezeu exista, lumea ar fi fost imposibila fara El, insa nu am reusit sa realizez care sunt cerintele lui cu privire la noi. Sunt cele din Biblie sau cele din Coran, care religie este adevarata.. va trebui sa elucidez. Cert este ca masturbarea produce o stare de disconfort psihic, fizic si spiritual.
    Acum am inceput din nou sa frecventez biserici noi, insa observ o raceala accentuata intre membri intre care mi-e foarte greu sa ma integrez. Poate ca nimanui nu-i pasa. Simt nevoia sa scap de aceasta povara care apasa destul de greu. Ceea ce ma “bucura” este sa vad ca nu sunt singurul care se chinuie astfel si ca mai exista sanse de vindecare. Totusi, unele marturii care zic ca au esuat din nou ma fac sa cred ca eu, nefiind mai puternic decat altii, voi cadea din nou, ceea ce imi cam taie din elanul dorintei de eliberare.
    Totusi, poate ca ar fi bine pentru cei care doresc sa lupte impotriva acestui pacat sa ne unim, sa ne intalnim, sa discutam. Sa stabilim intalniri fiecare in orasul lui. Poate e mai usor sa luptam impreuna. De exemplu, cine mai poate sa ne intalnim in Cluj? Stabilim un loc si o data in care sa ne intalnim. Mediul din Biserica pare sa fie unul “ostil” pentru astfel de discutii, desi, dupa parerea mea, acest subiect ar trebui abordat chiar de la varsta adolescentei sau a copilariei.
    Poate nu vom reusi de unii singuri si vom apela la un ajutor din exterior.
    Discutiile de pe net sunt bune, dar de multe ori avem nevoia sa ne confesam sau poate sa ne ajutam reciproc persoanelor reale care ne inteleg la fel de bine cum ne intelegem noi si care trec prin aceleasi probleme ca si noi.
    Sper ca nu v-am plictisit si sa speram in continuare!

  • Natalia spune:

    Mă bucură faptul că aici pe blog este o posibilitatea ca fiecare să își împărtășească simțirile și frământările. Acest lucru este foarte bun, dar este o mare nevoie și de studierea Sfintelor Scripturi prin care Dumnezeu ne vindecă rănile. Aici s-a pus o întrebare dacă Biblia este adevărată sau Coranu. Vreau să stărui de voi ca să fugiți de coran și de religia prezentată de acesta în primul rând pentru că această religie neagă Dumnezeirea Domnului Isus Hristos ceea ce ne arată că este o religie antihristă și este ceva diabolic. Noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeul adevărat care ne va da slobozenie.

  • Corina spune:

    Draga Natalia, te rog din suflet sa te rogi pentru mine, deoarece am scapat odata de acest pacat, dar acum am inceput sa-l practic din nou. Multumesc Domnului ca ni te-a pus in cale tuturor, si pentru ca iti da har si putere sa ne dai raspunsuri potrivite si pline de incurajare! Fii binecuvantata, si Lauda fie adusa Domnului!

  • Simona spune:

    Sora Natalia as dori sa vorbim pe messenger despre aceasta problema cu masturbarea. In cazul meu e o situatie mai delicata si deloc usoara si sunt lucruri prea intime sa le impartasesc public. Si eu practic masturbarea de mica, recunosc, dar discutia e prea intima pt acest site.
    Id-ul meu de Yahoo este: catana.simona

  • Natalia spune:

    Draga Simona eu nu am mesenger, dar am putea vorbi prin skype, ai o adresă?

  • Ovidiu spune:

    Spre slava Domnului,
    Scriam un comentariu mai sus in care imi plangeam si eu necazul si disperarea cauzata de dependenta de pornografie si masturbare. Vreau sa va marturisesc ca de jumatate de an am fost eliberat. A fost atat de simplu… de fapt eu n-am facut nimic. Doar am vrut sa fiu liber. Eram intr-o stare spirituala foarte joasa, practic eram mort spiritual. Dorinta de a fi liber si povara acestui pacat m-au determinat oarecum sa ma gandesc serios la aceasta problema. Inceputurile, ca de obicei in cazul meu, au fost slabe. Nu pot sa va spun cat de greu a fost sa incep sa ma rog lui Dumnezeu. Pur si simplu nu puteam. Dar El mi-a dat putere si, combinand rugaciunea cu postul, a venit o zi in care Dumnezeu s-a indurat de mine si m-a eliberat. Totul a facut El. Daca inainte reuseam sa ma abtin cel mult doua saptamani, iata acum ca a trecut jumatate de an in care sunt liber. Dumnezeu mi-a vorbit ca m-a eliberat iar, conform Cuvantului sau: “Deci daca Fiul va face slobozi, veti fi cu adevarat slobozi.” (Ioan.8:36), sunt liber. Nu mi-am scos internetul, nu am inceput sa lucrez mai mult, nu am inceput sa practic sporturi sau alte metode de eliberare sugerate de unul sau altul. Eliberarea a venit prin Hristos si El imi da putere sa lupt si sa nu mai intru pe site-uri pornografice. La inceput a fost mai greu pentru ca organismul era obisnuit cu un anumit stil de viata dar, pe masura ce te adancesti in relatia cu Dumnezeu, El iti da putere mai mare. Nu vreau sa zic ca sunt super spiritual, din contra, sunt chiar foarte slab. Ispitele apar, in special pe strada, acolo e lupta cea mai mare. Prin harul Domnului voi fi biruitor. Aviz fetelor (in special) – puteti fi pricini de pacatuire prin modul in care va imbracati (scuzati paranteza, ca niste prostituate – vedeti cum se imbraca prostituatele in ziua de azi, si nu va ganditi la cele de pe centura. Scuze din nou daca sunt prea dur).
    Poate inca te afli prins de acest pacat si sub aceasta povara. Stiu cat este de greu. Indemnul meu, pentru a fi liber, pare unul SF pentru tine care esti in aceasta stare, insa solutia este doar la Hristos. Nu vreau sa vin cu clisee. Dumnezeu lucreaza in diferite feluri. Dar ai putea sa incepi prin a-ti constientiza starea si prin a vrea sa fii liber. Apoi spune-i lui Hristos despre dorinta ta si lasa totul in grija Lui. El poate. Ma indoiesc ca exista alta cale spre eliberare. De aceea apelati la Hristos.
    Fiti binecuvantati si eliberati.

  • sergiu spune:

    Natalia,da-mi skype tau,e vorba de aceasta patima,vreau sa ma eliberez..skype meu: sergiu-karate

  • mariuta spune:

    draga frati si surori! dar eu sunt surzi olec aud
    dar e adevara pacat ma simt atit de rusione inainte Dumnezeu pe mine gindul scirba si pofte de lume si fac acept

  • mariuta spune:

    draga frati si surori! dar eu sunt moldova surzi olec aud
    dar e adevara pacat ma simt atit de rusione inainte Dumnezeu pe mine gindul scirba si pofte de lume si fac acept ; eu crezi adevarata in Dumnezeu si Fiul Lui Isus Hristos de ce eu pacatuiesti va rog ajutati ma in DOMNUL gindul totdeauna negativ acord altele nici cereri de la Isus cind apar problema nu ma striga inima asa parca moarta dulce pacat diavol ofer pentru mine vrae sa distreuge credinta eu mort inima care inti dragostea si apierdut harul mie doresc sa ma juti si ma ridic inima care a fost inti pocainta eu simit greu raspuns isus;dar nu am fost relati isus nici nu prea citeste biblia parca rataci am nevoie Pastorul meu pasune

  • Ovidiu spune:

    Apreciez faptul ca ai scris aici, desi cu greu intelegem sensul propozitiilor, e scuzabil in cazul tau. Acesta e un pas bun care ne arata faptul ca incepi sa constientizei starea ta pacatoasa. Iti sugerez sa iei in serios acest pas. Continua sa vezi pacatul ca pe ceva foarte grav si doreste in continuare sa fii libera. Pacatul inrobeste dar de multe ori suntem atat de robiti de acesta incat consideram starea pacatoasa ca o normalitate.
    Nu am inteles exact daca te confrunti cu pacatul masturbarii si al pornografiei dar presupun ca de asta ai scris pe acest topic. O veste proasta: nici un om nu te poate elibera. Vestea buna e ca poti fi eliberata. Eliberarea ti-o da doar Dumnezeu. Oamenii te pot ajuta doar prin post si rugaciune. Este foarte bine si util daca ai putea si tu sa postesti si sa te rogi. Stiu cum e sa nu te poti ruga dar fa un efort. In timp vei reusi. Nu exista solutii pamantesti ca sa scapi, cel putin eu asa cred. E vorba de pacat iar solutia pentru pacat este jertfa lui Isus Hristos. Scoaterea internetului din casa sau a televizorului sau dusuri reci sau mai stiu eu ce nu cred ca functioneaza. Deci eliberarea se face prin post si rugaciune in urma unei dorinte sincere de eliberare.
    Referitor la credinta, daca tu crezi in Dumnezeu ca si Tatal, Fiul si Duhul Sfant, acest lucru e egal cu 0. Si ”dracii cred si se infioara”. Credinta ta trebuie sa se vada prin fapte. Am sa dau o ilustratie ca sa intelegi mai bine ce vreau sa zic. Multi dintre noi am auzit povesti in care se spune ca undeva pe o insula pustie si indepartata exista o comoara de pret foarte bine ascunsa. Locul in care se afla comoara e indicat pe o harta care are alaturate toate instructiunile necesare ajungerii la acea comoara. Exista trei posibilitati: 1. Nu crezi ca acea comoara exista acolo, deci harta minte. 2. Crezi ca acea comoara este acolo dar nu faci nimic pentru ca instructiunile sunt prea dificil de indeplinit. 3. Crezi din toata inima ca acea comoara e acolo si te duci dupa ea. Aceasta cred eu ca e credinta cea buna, credinta care actioneaza. Biblia este harta cu instructiunile catre comoara cea mai de pret, Isus Hristos. Degeaba crezi in Hristos daca nu faci ceea ce zice el in harta pe care a dat-o. Nu o sa ajungi niciodata la acea comoara. Deci credinta ta trebuie sa treaca la actiune. Citeste instructiune din Biblie si pune-le in aplicare. Stiu ca e greu cand esti in stare de pacat dar vino cu sinceritate cu post si rugaciune inainte lui Dumnezeu si El te poate elibera. Fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti iar credinta fara fapte este moarta. Cine pacatuieste este de la diavolul, nu de la Dumnezeu de asta zic ca orice stare de pacat este grava.
    Toate starile depresive pe care le ai sunt consecinte ale pacatului. Prin urmare cauta sa scoti pacatele din viata ta. Adica roaga-te Domnului sa le scoata ca tu nu vei putea. Cauta, daca poti, pe cineva cu care sa discuti si sa-i marturisesti pacatele tale, dupa ce le-ai marturisit deja lui Dumnezeu. Pacatul te face introvertit, te orbeste, ajungi intr-o stare de deznadejde in care chiar te gandesti sa pui capat zilelor.
    Dar sa stii ca mai este o speranta: Dumnezeu.
    E greu pentru noi de pe site sa te sustinem in rugaciune pentru ca nu te cunoastem, posibil ca aici sa apara si mesaje scrise in bataie de joc si atunci ne rugam in zadar. Cauta pe cineva sa te marturisesti, roaga biserica printr-un bilet, poate fi si anonim, sa te sustina in rugaciune. Dumnezeu asculta rugaciunile sfintilor care sunt in biserica. Cauta orice biserica in care, in centru, este Isus.
    In final, solutii de la oameni nu prea o sa gasesti. Toata speranta sa fie in Dumnezeu.

    Dumnezeu sa te elibereze!

  • Stefania spune:

    Draga Natalia,
    Si eu ma confrunt cu aceasta problema.
    Am numai 13 ani,dar vreau de acum sa incetez.Sa nu mai continui.Sa duc o viata normala,ca mai apoi la batranete sa nu ma intreb ”De ce nu m-am oprit atunci?”.
    A fost o perioada cand avea timpul foarte incarcat cu teste si alte probleme.Acum totul a trecut,dar ispita s-a intors.
    Urmeaza saptamana Deniilor,si o sa ma spovedesc,dar mi-e rusine sa spun asta parintelui duhovnic,mai ales ca ma cunoastesi el ma stia drept o fata cuminte..CUM SA FAC?Asta e un pas important din cate am citit,MARTURISIREA.
    Am sters deja tot istoricul din browserul meu de internet,de vreo 4-5 ori,dar site-urile alea tot le-am tinut minte.As vrea sa ma trezesc dimineata si sa le uit.Sa uit tot..
    Parintii mei nici atat nu stiu.
    Mi-e foarte rusine de mine,si vreau sa scap.

    Te implor,roaga-te si pentru mine!

  • Natalia spune:

    Draga Stefania,

    Îmi pare nespus de rău că te confrunți cu această problemă dar mă bucur că ai dorință de a renunța și a trăi o viață curată înaintea lui Dumnezeu. Da este săptămâna Patimilor, și pot să spun că este una dintre cele mai importante săptămână din an, când fiecare din noi are oportunitatea ca să se gândească la viața lui și a se cerceta la felul cum trăim înaintea lui Dumnezeu care a murit pentru păcatele noastre. Pe Dumnezeu L-a costat totul pe noi nimic, El a dat pe Singurul Său Fiu pentru noi oamenii eram morți în păcatele și greșelile noastre ca să ne salveze și să ne curățească.

    Trebuie să înțelegi Steleana că ceea ce ți se întâmplă este o luptă spirituală, pentru mintea ta și pentru trupul tău se duce o luptă, este o realitate nu ceva fantastic. În primul rând ca să fii eliberată pe deplin de acest păcat din viața ta este foarte imprtant ca să mărturisești păcatul, a mărturisi înseamnă a spune lucrurilor pe nume, și mărturisirea tu poți să o faci singură înaintea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că tu poți singură să înghenunchez în camera ta și să te rogi lui Dumnezeu ca să te ierte și elibereze de acest păcat, spune păcatului pe nume, tot ceea ce te ține captivă în această stare spune și arată dorințata ta că vrei ca El să fie Domn și Mântuitorul tău personal, că renunți la această practică și că ai nevoie de ajutorul Lui!

    După aceasta trebuie să renunți categoric la orice – fie filme, fie imagini, fie glume sau orice alt ceva care te provoacă, pentrucă informația care o primim din jur ea ne influiențează direct. Dacă filmul care-l privești are scene obscene sau erotice el este un film care categoric nu vei privi. Biblia spune: Păzește-ți inima mai mult ca orice, căci din ea ies izvoarele vieții. Proverbe 4:23

    Ceea cu ce îți vei alimenta mintea aceea vei avea ca consecință. Evaluază orice gând care vine în mintea ta, o schemă care te va ajuta este ca exemplu:

    1. Când îți vine un gând – Evaluază acest gând, este el bun sau rău, dacă permit acestui gând să intre în mintea mea ce se va întâmpla? Care va fi consecința? – NU permite ca gândurile să devină fapte! Acest gând mă va face din nou să păcătuiesc?
    2. Dacă acel gând nu îndeplinește cerințele, respinge-l și înlocuiește-l!

    Trebuie să înțelegi că aceeptarea unui gând greșit poate duce la :
    -acțiune
    -care crează dependență
    -care devine o slăbiciune
    -care aduce apăsare și despărțire de Dumnezeu.

    Și un ultim sfat este ca să citești Biblia și să mergi la biserică, nu crede că este demodat sau ceva ce nu este în vogă sau demn de luat în derâdere. Este adevărat pentru cei care nu se tem de Dumnezeu acesta este un motiv ca să ne facă să ne simțim prost și să facă glume de prost gust. Tu nu te teme și nu te lăsa influiențată, gândește-te la Dumnezeu care este Mare și numai în El avem iertarea de păcate și eliberarea pe deplin.

    Eu mă voi ruga pentru tine, dar nu uita tu trebuie să faci partea ta, cheamă-L pe Dumnezeu și nu vei rămânea dezămăgită pentru că El nu este ca omul ca să mintă sau să se schimbe, El te iubește și vrea să te elibereze!

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Ce este asta?

You are currently reading Cum să te eliberezi de păcatul masturbării? at Tu poţi schimba lumea.

meta

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 686 other followers

%d bloggers like this: