Cum ascultă Dumnezeu rugăciunea?


Pentru Dumnezeu este tot atît de natural să ne asculte cît este de natural pentru noi să cerem, Dumnezeu se bucură de cererile noastre şi le satisface cu dragoste.
Ah, de ce, de ce nu ne rugăm noi pentru prietenii noştrii neîntorşi la Dumnezeu? Pentru că nu ne ascultă cînd le mărturisim pe Domnul? Ei însă nu ne pot împiedeca să ne rugăm pentru ei. Uniţi-vă doi sau trei în rugăciune pentru omul cel mai rău şi veţi vedea cum va lucra Dumnezeu.

Vorbiţi Domnului despre el şi încredeţi-vă în lucrarea Lui. Dumneuzeu lucrează în chip minunat. De multe ori lucrează tainic ca să poată desăvârşi lucrarea Sa. O, Dumnezeu ne iubeşte mult şi cind ne rugăm, această iubire ne înconjoară în mod cu totul deosebit.Pentru noi oamenii, este cu desăvărşire imposibil să putem înţelege pe Dumnezeu şi lucrările Sale. „O, adîncul înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu; cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui şi cît de neînţelepte sînt căile Lui!” (Rom. 11:33).
Aceasta este realitatea şi de aceia nu trebuie să vedem greutăţi, acolo unde nu sînt. Dacă Dumnezeu este în posesia puterii şi a cunoştinţei depline, atunci rugăciunile nu au greutăţi, deşi uneori au piedici. Noi nu putem cunoaşte pe deplin metodele lui Dumnezeu, dar totuşi cunoaştem ceva din ele, de exemplu cum ascultă Dumnezeu rugăciunile noastre.

Una dintre metodele Lui este să ne descopere răspunsul Său în inima celui ce se roagă. Prin Duhul Sfînt îi innoieşte gîndurile. Ştim că satana şi îngerii lui se luptă ca să strecoare în inimile noastre gînduri rele. Dar şi Dumnezeu şi îngerii Săi au putere să trimeată gînduri bune în inima noastră. Dacă oamenii păcătoşi şi slabi pot trimite gînduri bune unii altora, cu atît mai mult poate face acest lucru Dumnezeu. Aşa facem noi de exemplu cînd scriem o scrisoare. Poate că tu niciodată nu te-ai gîndit că cele cîteva semne negre pe o hîrtie albă pot să ridice pe cineve. Pentru un analfabet, aceasta este o mare minune. Ni se întîmplă uneori să descoperim pornirile şi dorinţele cuiva chiar numai din expresia feţii sau din strălucirea ochilor.

Dumnezeu are multe să ne spuie. Multe El ar vrea să ne comunice dar de multe ori noi sîntem aşa de ocupaţi cu lucrarea Lui încît nu avem timp să-I auzim glasul. În rugăciune Dumnezeu are ocazie să ne comunice gîndurile Sale. Ce bine ar fi dacă şi noi am striga: „Vorbeşte Doamne, căci robul Tău ascultă!”
Alte ori Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre schimbînd gîndurile celui pentru care ne rugăm şi de asemenea cînd ne rugăm, Dumnezeu ne poate ajuta în treburile noastre şi ne poate întări în hotărîrile noastre.

Este foarte natural ca atunci cînd ne rugăm pentru alţii, să încercăm sa-i şi ajtăm.Un copil al Domnului a rugat pe păstor să dea şi lui ceva de lucru pentru Domnul. „Dumneata ai prieten?, l-a întrebat pastorul.” „Am”, a răspuns tînărul.”Prietenul Dumitale este copilul Domnului?” a continuat pastorul. „Nu, el este atît de uşuratic, cum am fost şi eu înainte”, i-a răspuns tînărul. „Atunci, a mai spus pastorul du-te şi roagă-l să primească pe Isus Hristos Mîntuitorul tău.” „O, nu – a răspuns tînărul – asta nu pot face. Daţi-mi altceva de lucru.” „Bine, a răspuns pastorul, atunci, te rog, promite-mi două lucruri.

Primul că niciodată n-ai să vorbeşti cu el despre mîntuirea sufletului lui iar al doilea că de două ori pe zi te vei ruga pentru el”. „Da, asta o fac cu plăcere” a răspuns tînărul. Nu a trecut însă nici o săptămînă, cînd biatul a venit în mare grabă la păstor şi l-a rugat să-l ierte pentru una din promisiunile sale. „Este imposibil ca să nu vorbesc cu prietenul meu” a spus el. Cînd a început să se roage pentru prietenul său, Domnul i-a dat putere şi pentru mărturisire.

Nu cred că ar fi fără sens să afirm că unele lucruri în faţa lui Dumnezeu, depind de rugăciunile noastre. Unii oameni spun că dacă Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat, atunci fie că cerem, fie că nu, El ne dă cele mai bune lucruri. Dumnezeu ne dă unele lucruri, dar noi trebuie să muncim pentru ele. De exemplu: Dumnezeu ne promite semănatul şi seceratul, dar omul trebuie să pregătească pămîntul; trebuie să are, să semene, să grăpeze, să secere, ca Dumnezeu să-şi poată face lucrarea. Sau, Dumnezeu se îngrijeşte de hrana noastră, dar noi trebuie s-o găsim, s-o mîncăm şi s-o bem. Sînt unele lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face fără ajutorul nostru.

Dacă Dumnezeu a lăsat ca atîtea lucruri să fie dependent de munca omului, atunci de ce nu ar face unele lucruri dependente şi de rugăciunile lui? Şi de fapt aşa şi face Dumnezeu. „Cere-ţi şi vi se va da” spune Cuvîntul. Sînt lucruri pe care Dumnezeu ni le dă numai dacă le cerem. Dumnezeu lucrează cu oamenii prin trei metode şi dintre acestea cea mai importantă este rugăciunea. Cei mai puternici copii a lui Dumnezeu au fost şi sînt oamenii rugăciunii. Ascultarea rugăciunii se face prin lucrarea Duhului Sfînt. În fiecare credincios locuieşte Duhul lui Hristos. „Cine nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui”(Rom. 8:9). Dacă cineva vrea să fie stăruitor în rugăciune, el trebuie să fie umplut de Duhul Sfînt.

Deci cea mai importantă întrebare pentru noi nu este, dacă ascultă Dumnezeu rugăciunile noastre, ci dacă ne rugăm noi într-adevăr. Ce putere colosală pune Dumnezeu la dispoziţia noastră!

Autor: Dina Ciloci

Un răspuns

  1. Foarte frumos articol a scris Dina,felicitari.

Lasă un Răspuns

Trebuie să fiţi logat pentru a posta un comentariu.