Adevarul despre homosexuali

Octombrie 17, 2008 § Lasă un comentariu

Pentru că mulţi ani la rând societatea a considerat manifestările homosexuale o boală psihică, oamenii care practică aceste relaţii, caută să dovedească opusul. Societatea nu are dreptate când spune că aceasta este o boală. Dacă am lua în consideraţie ce spune Dumnezeu în Sfintele Scripturi, am vedea cum le defineşte Creatorul aceste manifestări şi în nici un caz, nici odată nu numeşte pornirile şi manifestările comportamentului homosexual  cu cuvântul „boală”. În acest articol vă propun pasajele din Biblie unde Dumnezeu defineşte ce este homosexualitatea.

Homosexualitatea este o alegere

Prima definiţie o găsim în cartea Levitic când Dumnezeu dă porunci cu privire la comportamentul sexual corect al omului şi defineşte perversiunile de care trebuie să se păzească oricine. Iată ce spune Creatorul:

Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.” (Levitic 18:23)

Boala este ceva care nu ţine de om, în cele mai multe cazuri, omul nu o poate ţine sub control, că de altfel, nimeni nu doreşte să se îmbolnăvească. Aici însă este un imperativ, care spune clar că acest comportament ţine de alegerea omului de a se culca, sau a nu se culca cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Deci, comportamentul homosexual este o alegere , o urâciune şi nu o boală.

Homosexualitatea este o practică învăţată

Spre sfârşitul aceluiaşi capitol Dumnezeu face un sumar la toate perversiunile pe care le interzice oamenilor, creaturii Sale, să le practice  şi spune:

Păziţi legile şi poruncile Mele, şi să nu faceţi nici una din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta, care au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost pângărită. Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile care erau în ea înaintea voastră. Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni, vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor. Păziţi poruncile Mele, şi nu faceţi nici unul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră, ca să nu vă spurcaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Levitic 18:26-30)

În aceste puţine versete, toate perversiunile sexuale numărate, inclusiv sodomia, sunt numite de cinci ori spurcăciune, care murdăreşte pe oameni, societatea şi ţara în întregime. Spurcăciune este ceva care repede se transmite şi are efect distrugător, adică spurcă. Un alt termen care este folosit aici pentru relaţiile homosexuale este „obicei urât”. Nu boală. Un obicei este ceva care se învaţă şi de care apoi nu te poţi debarasa, care trece la alţii, care poate deveni total acceptabil de societate şi aşa a şi fost în ţara Canaan la momentul când Dumnezeu a hotărât să izgonească acele neamuri stricate prin obiceiurile lor urâte. Boala nu este ceva ce se învaţă cum sunt relaţiile homosexuale – obicei urât care se învaţă. Tocmai din acest motiv este datoria fiecărui om de bună credinţă să facă ce poate pentru a opri acest obicei urât, această spurcăciune pana când nu i-au fost afectaţi prietenii, rudele, copiii, partenerul… Iată o evidenţă a răspândirii acestui obicei murdar care am primit chiar de la un homosexual ce a comentat la un articol al meu. El scrie aşa:

Domnule preot, las-o mai moale. Eu am o iubita de vreo 3 ani, fac sex cu ea regulat, dar mai am şi un prieten bun (cel mai bun),uneori mă “giugiulesk” cu el, adică fac sex, dar cu prezervativ, adică nici o şansa pentru SIDA. Îmi place mult, nu mă consider homosexual, poate intr-o măsura oarecare bisexual, e treaba mea ce fac acasă.

Cum a ajuns acest tânăr să practice această groaznică urâciune? Nu spune să fi fost născut aşa, sau că ar fi bolnav, etc. În patima care nu mai are limite şi fiind influenţat de „gândirea modernă” potrivit căreia este acceptabil totul, a ajuns acest obicei şi parte a comportamentului lui. Imoral este că are prietenă cu care întreţine relaţii sexuale fără să fie căsătorit. Dar, dacă această prietenă a lui, care întreţine această relaţie de curvie, ar afla de celelalte relaţii ale lui, ce ar spunea ea? Nu ar lua-o groaza? Numai dacă nu a ajuns şi ea tot atât de „modernă”… Poate fi şi aşa din moment ce îşi permite să doarmă cu un bărbat în calitate de prietenă şi nu de soţie. Cum vedeţi, relaţiile homosexuale nu sunt boală, ci urâciune, lucru scârbos, spurcăciune şi obicei urât care se învaţă şi trece repede la alţii.

Homosexualitatea este o patimă scârboasă

La Epistola lui Pavel către Romani, Dumnezeu mai adaugă la definiţia a ceia ce azi este numit de unii „orientări sexuale ne tradiţionale”. Iată cum scrie Cuvântul lui Dumnezeu:

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-un acare este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. (Romani 1:26-27)

Deci, ceia ce oamenii numesc „orientare sexuală ne tradiţională”, Dumnezeu numeşte „patimă scârboasă”. Patimă este o dorinţă rea care caută să fie satisfăcută cu orice preţ, fără să-i pese de consecinţe şi de efectul care îl are asupra persoanei sau asupra celorlalţi. Şi aşa sunt relaţiile homosexuale. Când citeşti statisticile, te ia groaza în ce mizerie trăiesc aceşti oameni şi câtă nenorocire îşi aduc lor şi celorlalţi din jur. Prin toate organizaţiile şi manifestaţiile aşa zise de „informare” nu fac altceva decât aprind şi la alţii aceste „patimi scârboase”. Mai departe, în acelaşi text din Epistola către Romani, Dumnezeu defineşte relaţiile homosexuale ca unele care sunt „împotriva firii”, pentru că firesc pentru om este să întreţină relaţii sexuale cu partener de sex opus, şi nu cu cineva de acelaşi sex. Aceasta este împotriva firii. Deci, nu este boală ci perversiune, sau cum mai sunt definite aici, în acest pasaj „lucruri scârboase”.

Concluzia care şi-o va face oricine iubeşte adevărul este că relaţiile homosexuale nu sunt boală mintală sau fizică, ci practici pe care omul le alege, care se învaţă, care devin obicei, care se transmit, se răspândesc şi duc pe oameni la nimicire.

Dumnezeu urăşte această practică urâcioasă, dar iubeşte pe oamenii care sunt creaţia mâinilor Lui dar se dedau la aceste urâciuni. Atât de mult iubeşte Dumnezeu pe toţi oamenii, şi pe cei ce trăiesc în aceste obiceiuri urâte,

că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, într-adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu a lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, pentru ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu”. (Evanghelia după Ioan 3:16-21)

Dumnezeu să ne ajute să facem alegeri înţelepte ca să umblăm în lumină şi adevăr, ca să nu fim judecaţi, ci să avem parte de darul vieţii veşnice.

Sursa: www.moldovacrestina.net

Anunțuri

Tagged:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Adevarul despre homosexuali at Tu poţi schimba lumea.

meta

%d blogeri au apreciat asta: