Casatoria cu musulmani

Octombrie 18, 2008 § Lasă un comentariu

Era o zi foarte frumoasă şi caldă. Împreună cu nişte colege de Facultate am hotărât să mergem la o îngheţată şi, în acelaşi timp, să mai discutăm. Zis şi făcut, în câteva minute eram la cafenea cu îngheţatele pe masă şi în toiul discuţiei. Între timp, am simţit nişte priviri foarte insistente spre noi. Doi cetăţeni de naţionalitate arabă nu se opreau să ne privească, în speranţa că le vom atrage într-un final atenţia. După ceva timp am observat că de masa lor s-a apropiat o domnişoară. Şi-a sărutat prietenii, însă aceştia nu prea erau încântaţi de venirea fetei. Mesele noastre erau destul de aproape ca să putem auzi discuţia lor. Unul din bărbaţi vorbea foarte frumos, în limba română, doar cu mici scăpări: “Ţi-am spus să vii după ore, de ce ai venit acum?”. “Deja ne întâlnim mai spre seară, mai ai vreo prietenă, să-ţi aduci şi o prietenă cu tine!”. Fata a plecat imediat ruşinată, dar totuşi veselă.

La început nu am atras multă atenţie cazului, însă în scurt timp, în cafenea au intrat alte două domnişoare, iar în întâmpinarea lor vine un alt bărbat, spre mirarea mea din nou un arab. “Salut, am venit cu prietena mea, aceasta este Mariana”, a rostit încântată una din fete. Barbatul a sărutat-o şi le-a invitat la masa unde stătea. Nu ne-a luat prea mult timp ca să înţelegem strategia oaspeţilor arabi, dorinţa este clară fete, fete, fete.

Astăzi parcă nu-i nimic grav, fete la braţ cu arabi vezi tot mai des pe străzile oraşului. Ce sunt casatoriile basarabencelor cu arabi: fericire, un joc, sau o cursă? Dar oare este cu adevărat fericire ceea ce trăiesc aceste fete moldovence? Din păcate am întîlnit fete care şi-au ruinat întreaga viaţă, crezând o minciună.

Pentru majoritatea din ele, se pare că este la modă să ai un prieten din străinătate, cu bani în portmoneu, îmbrăcat la patru ace şi care te invită la restaurant. Deja ai cu ce te lăuda: “Eu am prieten arab”, care imediat se asociază cu “un prieten foarte bănos”. Ţi se pare că este îndrăgostit până peste urechi, vă veţi căsători, şi veţi trăi în bogăţie, iar tu scăldată în aur, etc. Cu părere de rău prea puţine fete ajung să realizeze capcana în care sunt atrase.

Realitatea este cu totul alta, foarte diferită de visul imaginat. În primul rând, fiecare cetăţean din ţările musulmane venit la studii în Europa, deja are cel puţin o soţie în ţara de baştină sau este logodit. Aceasta este o lege impusă de familia lor şi excepţii nu există. În al doilea rînd, dragostea înflăcărată durează doar până la prima relaţie sexuală, până la o altă moldoveancă cu fustă scurtă şi priviri ademenitoare. În mare parte, este o farsă, o manipulare religioasă ascunsă. Cunosc cazuri când femei din Moldova s-au căsătorit cu bărbaţi de origine arabă, iar dacă nu doreau să accepte islamul totul se termina în divorţ. La fel am auzit alte cazuri, care după ce s-au căsătorit cu arabi şi au plecat la ei acasă peste hotare, erau transformate în roabe, nici vorbă de cămin fericit, dragoste sau afecţiune. De fapt, musulmanii ştiu foarte bine cum să vorbească şi să ademenească fetele basarabence. Dacă totuşi nu este căsătorit, în momentul în care se întoarce în ţară este impus să se căsătorească cu o femeie de religie musulmană, pentru că în conformitate cu religia islamică, femeile străine sunt considerate păgâne, necurate. Aceasta nu este pur şi simplu istoria unui roman sau telenovelă. Pentru ei legea este lege iar tradiţia nu se schimbă, regulile în familie le dictează părinţii, cuvântul lor are mare greutate.

Dar ce să vorbim noi şi să căutăm, privind la moldovencelor căsătorite cu musulmani aţi observat vreodată vreun zâmbet? Personal nu le mai văd fericite ca mai înainte. Au crezut că vor fi fericite, apreciate, iubite aşa cum li s-a promis sau cum au văzut prin filme.

Fericirea adevărată, însă, nu o capeţi având avuţii, având un prieten bogat, sau având un fel de religie. Este adevărat că de multe ori ne vine tot mai să discernem ce este bine şi ce nu, ce ne este de folos şi ce nu. Un lucru rămâne sigur, fericirea adevărată o putem găsi numai prin credinţa în Domnul Isus, care a spus: “Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-l iubesc”. Dacă ar cunoaşte adevărul fetele noastre, ar fi libere să aleagă corect în vieţile lor şi să reziste ispitelor din jurul lor.

Anunțuri

Tagged:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Casatoria cu musulmani at Tu poţi schimba lumea.

meta

%d blogeri au apreciat asta: