10 idei de a menţine disciplina în clasă

Noiembrie 23, 2008 § 1 comentariu

Zilele acestea, în timp ce mă pregăteam să predau unui grup de copii de la un Centru de plasament, am dat de cartea 100 de idei eficiente în disciplina la clasă a lui Sharon R. Berry, doctor în filosofie. Am fost uşor furată de lectura acestei cărţi şi m-am gîndit sa împărtăşesc cu dvs 10 dintre ideile sugerate.

  1. Stabileşte relaţii personale de preocupare şi grijă faţă de toţi elevii tăi. Arată interes personal faţă de viaţa lor, mai ales faţă de problemele din viaţa lor, în special faţă de frămîntările şi întrebările lor. Asigură-te că ei simt dragostea lui Hristos în tine.
  2. Învaţă-i pe elevi să respecte principiile structurii de autoritatea şi fii tu însuţi un model în acest sens.Dă cinste celor care se află în poziţie de autoritate. Înţelege că a-i învăţa să trăiască sub autoritate permite ca elevii să treacă sub autoritatea lui Dumnezeu în viaţa lor. Pune accentul pe propria ta relaţie cu autorităţile, în special pe responsabilitatea ta de a trăi conform Cuvântului lui Dumnezeu în armonie cu alţi colegi.
  3. Dezvoltă şi dă dovadă de autodisciplină. Elevii „prind” şi nu „învaţă” cea mai mare parte din ceea ce numim noi „bună disciplină” atunci cînd văd cum îţi păstrezi clasa, cum îţi desfăşori programul instructiv-educativ, cum faci faţă stresului, cum stabileşti relaţii pozitive cu ceilalţi, cum îţi păstrezi calmul şi fermitatea şi cum reacţionezi pozitiv faţă de probleme şi dezamăgiri.
  4. Tratează-i pe părinţii elevilor tăi ca pe nişte parteneri. Nu ai un aliat mai bun în formarea copilului, nici o persoană nu este mai interesată de propăşirea elevului şi de rezultatele lui bune şi nici o persoană nu este mai dornică să-l vadă pe copil că ajunge la potenţialul maxim decît părintele copilului. Tu slujeşti ca persoană care este pusă în locul părintelui, un „parentis en locus”. Aşa cum o mamă comunică cu tatăl, întotdeauna doreşti ca mesajele tale să transmită o mare dragoste, o adîncă preocupare şi dorinţa de a lucra împreună cu părinţii copilului pentru a rezolva problemele şi pentru o dedicare pe termen lung.
  5. Roagă-te cu multă perseverenţă pentru fiecare elev al tău. Roagă-te chiar mai mult pentru acel elev care se lasă cu greu învăţat. Se poate ca el să deţină cel mai mare potenţial pentru o lucrare viitoare. Dacă studiezi viaţa marilor predicatori şi misionari, vei constata că mulţi dntre ei au fost nişte copii foarte încăpăţînaţi. Se pare că Dumnezeu foloseşte acest tip de personalitate pentru a iniţia noi lucrări şi a-Şi asuma riscurile necesare pentru a face o mare lucrare pentru El. Învaţă ce trebuie să faci pentru a-l ajuta pe fiecare elev să se simtă acceptat şi apreciat, mai degrabă decît respins sau chiar inexistent. Transmite-le elevilor tăi interesul, grija şi preocuparea lui Dumnezeu pentru ei ca indivizi.
  6. Pregăteşte-ţi sala de clasă pentru a putea desfăşura ore ordonate şi disciplinate. Acest lucru stabileşte cadrul în care elevii să poată desfăşura orele în mod fluent, în timp ce învaţă să desfăşoare activităţi ordonate şi de rutină.
  7. Fii organizat. Să ai un loc pentru toate lucrurile. Ţine-te de un program. Să ai toate materialele la îndemînă ca să poţi trece uşor de la o activitatea la cealaltă. Păstrează toate lucrurile curate şi ordonate în timp ce îţi desfăşori activitatea.
  8. Stabileşte reguli de disciplină pentru clasa ta. Regulile să fie clare şi specifice, dar puţine la număr. Elevii mai mari pot face o listă cu aceste reguli. Parcurge-le ocazional, atunci cînd este nevoie pentru a le reaminti elevilor şi a-i informa pe elevii mai noi. Consideră-le ca parte a rutinei clasei. De exemplu: „Mulţumes că ai ridicat mîna, Susana. Nu uitaţi că aceasta este o regulă pe care întotdeauna clasa noastră o respectă.”
  9. Pregăteşte-te mai dinainte pentru oră ca astfel elevii tăi să aibă suficient de făcut în diferitele perioade ale procesului instructiv-educativ. Să-ţi planifici întotdeauna activităţi şi materiale alternative. Nu uita vechea expresie care spune: Planifică-ţi lucrul şi pune-ţi în practică planul. În acelaşi timp fii suficient de flexibil ca atunci cînd nu poţi să-ţi realizezi tot ce ţi-ai propus şi ai sperat, să nu te simţi frustrat. Uneori Duhul te călăuzeşte să împlineşti o nevoie care apare pe moment în clasa ta.
  10. Dă dovadă că ai calităţi de conducător. Fii clar şi precis. Menţine întotdeauna controlul. Dă îndrumări. Eşti dascăl şi elevii îţi cer îndrumare. Ei vor observa foarte repede dacă eşti nedecis şi dezorganizat. Lipsa unei bune pregătiri şi a unei îndrumări clare sunt invitaţii deschise pentru problemele de disciplină.

Autor: Natalia Boicu

Anunțuri

Tagged:

§ One Response to 10 idei de a menţine disciplina în clasă

  • dana spune:

    as dori sa-mi spuneti unde pot gasi aceasta carte, am avuto ,am imprumutato cuiva si dusa a fost si o vreau din nou sa o cumpar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading 10 idei de a menţine disciplina în clasă at Tu poţi schimba lumea.

meta

%d blogeri au apreciat asta: