Care este soarta copiilor avortaţi şi a ucigaşilor lor?

Februarie 19, 2009 § 1 comentariu

Aceasta este întrebarea care le chinuieşte pe multe femei ce au comis această crimă groaznică. Numărul lor este foarte mare. Conform statisticilor, fiecărei femei din Moldova îi reveneau până nu demult, câte 1,8 avorturi, adică, aproape câte 2 copiii avortaţi. Evident, că nu toate femeile au comis acest omor groaznic, dar totuşi, numărul lor este enorm de mare. Cineva din medici mi-a spus că sunt femei care au făcut câte 40−50 avorturi, adică au omorât 40−50 de copiii proprii. Nu se poate ca aceste femei să-şi doarmă liniştit somnul şi să-şi trăiască în pace viaţa, după ce şi-au încărcat conştiinţa cu crime groaznice. Ele vor să ştie ce se va întâmpla cu copiii lor pe care i-am omorât fără milă.

Viaţa copilului avortat are aceeaşi valoare

Viaţa fiecărui din noi are o foarte mare valoare în ochii lui Dumnezeu. Oamenii nu estimează viaţa proprie şi a altora la aceeaşi valoare pe care o pune Dumnezeu. Viaţa fetusului, adică a copilului care se află încă în uterul mamei, are aceeaşi valoare ca viaţa fiecărui din noi. Vă invit să citiţi în acest sens articolul Ce spune Biblia despre avort? publicat anterior pe portalul www.moldovacrestina.net

Dumnezeu nu dă un răspuns definit cu privire la soarta eternă a copiilor decedaţi

Nu există pasaje în Biblie care ar spune clar cum va proceda Dumnezeu cu sufletele copiilor avortaţi, sau care au murit înainte de a atinge vârsta conştiinţei proprii. Dar, este un pasaj Biblic care aruncă totuşi puţină lumină asupra acestui subiect.

Dumnezeu a găsit ceva bun în Abia

Abia a fost fiul lui Ieroboam, un împărat rău din Israel care a dus o naţiune întreagă în idolatrie. Când Abia s-a îmbolnăvit, Ieroboam a trimis soţia la proorocul Ahia ca să întrebe de Domnul cu privire la soarta de mai departe a copilului bolnav. Nu trec aici toate detaliile, care sunt foarte interesante şi vă sfătuiesc să le citiţi singuri în capitolul 14 al cărţii 1 Împăraţi. Vreau doar să vă atrag atenţia la răspunsul pe care l-a dat proorocul Ahia soţiei lui Ieroboam:

Tu, scoală-te şi du-te acasă. Şi cum îţi va păşi picioarele în cetate, copilul va muri. Tot Israelul îl va plânge, şi-l vor îngropa; căci el este singurul din casa lui Ieroboam care va fi pus într-un mormânt, pentru că este singurul din casa lui Ieroboam în care s-a găsit ceva bun înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel. (1 Împăraţi 14:12−13)

În copilul acesta, care nu reuşise încă să înveţe căile rele şi idolatre ale părinţilor săi, Dumnezeu a găsit ceva bun şi l-a onorat cu un mormânt, unicul fiind din tot neamul lui care a avut parte de o astfel de înmormântare. Nu ne spune Biblia aici care a fost soarta lui Abia după moarte, dar ne place să credem că a fost una bună.

Dumnezeu va răzbuna sângelui copiilor avortaţi

Când a dat porunci poporului Său cu privire la cazurile de omor (iar avortul este cel mai crud omor premeditat) , Dumnezeu a spus:

Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moarta. (Numeri 35:31)

Dumnezeu a stabilit această poruncă, nu pentru că este setos după sângele celui vinovat, ci pentru că valoarea vieţii celui nevinovat nu poate fi estimată cu nimic în lume, cu nici un lucru material, bani, etc., ci doar cu altă viaţă. Aceasta este valoarea vieţii — viaţa.

Dacă ucigaşul nu este pedepsit, va plăti preţul toată naţiunea

Aşa spune Dumnezeu în următoarele versete, când vorbeşte despre pedeapsa pentru ucigaşul care a omorât premeditat.

Să nu pângăriţi ţara unde veţi fi, căci sângele celui nevinovat pângăreşte ţara; şi ispăşirea sângelui vărsat în ţară nu se va putea face decât prin sângele celui ce-l va vărsa. Să nu pângăriţi deci ţara în care veţi merge să locuiţi, şi în mijlocul căreia voi locui şi Eu, căci Eu sunt Domnul, care locuieşte în mijlocul copiilor lui Israel! (Numeri 35:33−34)

Vor spune unii care se consideră peste măsură de «moderni» şi «progresivi» în felul de a aborda lucrurile, că rânduiala pusă de Dumnezeu prin această lege este prea de tot, prea medievală. Nu contează ce spun ei. Legile lui Dumnezeu nu s-au schimbat tot aşa cum nici legile naturii nu s-au schimbat de la facerea lumii. Preţul vieţii l-a stabilit Dumnezeu şi El este cel care cere să fie respectat preţul. Femeile care şi-au omorât copiii şi toţi cei care au trimis pe femei să facă avort, şi-au dat consimţământul sau medici care au asistat avortul, toţi aceştia au asupra lor vină de sânge vărsat care nu a fost ispăşit şi care pângăreşte ţara întreagă. Iată de ce am ajuns în prag de catastrofă demografică şi suntem ameninţaţi să dispărem ca şi naţiune. Pe lângă tot răul, parlamentul nostru a mai şi adoptat o lege prin care avortul a fost legalizat.

Iertarea ucigaşilor este doar în Hristos

Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe acest pământ ca să aducă o jertfă desăvârşită, care va fi în stare să acopere toate păcatele, a tuturor păcătoşilor din toate vremurile. Doar prin această jertfă pot fi iertaţi cei ce au omorât copiii prin avort, dacă cred din inimă în Evanghelie, se pocăiesc şi încheie un legământ cu Mântuitorul prin naştere din nou. Altă scăpare nu este pentru ei şi pentru noi, naţiunea întreagă, care avem mâinile pline de sângele nevinovat a fiilor şi fiicelor noastre. Dumnezeu să aibă milă de noi şi să lucreze o pocăinţă deplină în naţiunea noastră.

http://www.moldovacrestina.net

Anunțuri

Tagged:

§ One Response to Care este soarta copiilor avortaţi şi a ucigaşilor lor?

  • Olesea spune:

    Intr-un film despre avort se spunea ca o posibilitate de a fi iertati de acest pacat este de a salva alti copii nenascuti adica de a convinge o femeie care se afla in situatia de a face avort sa se razgandeasca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Care este soarta copiilor avortaţi şi a ucigaşilor lor? at Tu poţi schimba lumea.

meta

%d blogeri au apreciat asta: