Elegie

Februarie 18, 2010 § Lasă un comentariu


Când omul de-afată se trece mereu,
Iar anii-s povară ce-apasă mai greu,
În omul lăuntric, tot tânăr eu sunt,
C-am fost plămădit din cer și pământ

Când omul cel vechi își cere tribut
Și-ar vrea să mă țină captiv și căzut
Eu n-ascult de glasul ce strigă- napoi!
Căci știu că-s făcut din har și noroi!

Când duhul-mi suspină iar ochii mei plâng,
Și-atâtor aperanțe cenușa le-o strâng,
Eu vamă trecutului nu vreau să-i cer,
Căci știu că-s chemat să lupt și să sper.

Când toamna se-așterne încet pe poteci
Și bruma și-o cerne, și ploi reci,
Eu n-aștept cu groază eternul coșmar,
Căci moartea mi-e viața, iar groapa hotar.

Când anii se duc trecători și tăcuți
Iar tu nu ai vreme măcar să-i saluți,
Te-oprește o clipă, grăbit călător,
Și-adu-ți aminte de-al tău Făcător!

Petru Dugulescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Elegie at Tu poţi schimba lumea.

meta

%d blogeri au apreciat asta: