Sexualitatea în lumina Cuvîntului lui Dumnezeu

Februarie 26, 2010 § Lasă un comentariu

Aflîndu-mă la sesiunea a șapte-a a facultăți de Tehnologii Informaționale am avut oportunitatea ca să studiez o lecție minunată pe tema „Sexualitatea în lumina Cuvîntului lui Dumnezeu”.

Dacă trăiești într-o părtășie strînsă cu Dumnezeu, inima ta este întristată de grozăvia imoralității care poluiază atmosfera zilelor noatre. Oriunde privești nu poți să nu vezi dovezile plăgii senzualității care amenință însăși viața națiunii.

Oamenii s-au obișnuit de acum cu modul de viață a oamenilor care trăiesc în cea mai adîncă imoralitate și consideră că este vorba desrpre ceva nou și interesant.

Raționamentul este următorul: Sexul este parte a vieții, ceva cu care familiele nostre trebuie să se obișnuiască deoarece, la urma urmelor, acesta există! Este timpul să ne schimbăm modul de gîndire și să nu mai fim înguști la minte. Înainte l-am privit doar ca pe un lucru rău. „Trebuie să fim mai toleranți”, spune lumea.

Ceea ce altă dată creea repulsie acuma este acceptat și tolerat. Păduchii imoralității îi vor infecta pe copii așa cum i-a infectat pe părinții lor, pînă cînd întreaga națiune va ajunge invadată de imoralitate și va fi nevoie de focul curățitot al judecății lui Dumnezeu.

Dacă creștinii nu intervin ca să curețe țara de plaga imoralității, atunci imoralitatea va curăți țara de orice urmă de moralitate!

Cuvîntul lui Dumnezeu spune că: Dumnezeu va judeca pe curvari și preacurvari Evrei13:4

În următoarele rînduri vreau să prezint difinițiele la cîțiva termeni și deasemenea vreau să vedem împreună care este poziția lui Dumnezeu față de aceste practici.

Preacurvia– relație sexuală voluntară între o persoană căsătorită și un alt partener necăsătorit.
Matei 5:27-28

27 Aţi auzit că s’a zis celor din vechime: ,,Să nu preacurveşti.„
28 Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s’o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.


Curvia – relații sexuale dintre un bărbat și o femeie care nu sunt căsătoriți unul cu celălalt
-trăire imorală, viață desfrînată.
Apocalipsa 21:8

8 Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.„

Incest– relații sexuale între persoane care sunt înrudite (între părinți și copii, între frați și surori sau rude apropiate de sînge)
Leviticul 18:7-16

6 Nici unul din voi să nu se apropie de ruda lui de sînge, ca să-i descopere goliciunea. Eu sînt Domnul.
7 Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Ţi-este mamă: să nu-i descoperi goliciunea.
8 Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău.
9 Să nu descoperi goliciunea sorei tale, fata tatălui tău, sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă.
10 Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei tale. Căci este goliciunea ta.
11 Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău. Ţi-este soră.
12 Să nu descoperi goliciunea sorei tatălui tău. Este rudă de aproape cu tatăl tău.
13 Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale. Este rudă de aproape cu mama ta.
14 Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Ţi-este mătuşă.
15 Să nu descoperi goliciunea nurorei tale. Este nevasta fiului tău: să nu-i descoperi goliciunea.
16 Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău.

Această practică este condamnată de Dumnezeu, El spune că este o urîciune și consecință a acestui păcat este moartea.

Homosexualitatea– perversiune sexuală care constă în atracție sexuală față de indivizi de același sex

Levitic 18:22
22 Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urîciune

Romani 1:26-27
24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;
25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s’au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.
26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într’una care este împotriva firii;
27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s’au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28 Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Practica homosexuală este o urîciune este păcat împotriva firii, cei care practică aceasta nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu, sunt lăsați în voia patimilor sale scîrboase.

Sodomie– relații sexuale anormale, între persoane de același sex, între oameni și animale.
-relații sexuale nenaturale sau anormale în special anale și bestiale.
Levitic 20:15-16

15 Dacă un om se culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea; şi vita s’o omorîţi.
16 Dacă o femeie se apropie de o vită, ca să curvească cu ea, să ucizi şi pe femeie şi pe vită; să fie omorîte: sîngele lor să cadă asupra lor.

Această este o mișelie, o practica care are ca rezultat moartea.

Cu ajutorul acestei priviri de ansamblu ne dăm seama care este perspectiva lui Dumnezeu față de aceste practici scîrboase, dacă privim mai atent ne dăm seamă că în majoritatea cazurilor rezultatul este moartea.

Ascultarea de Dumnezeu și trăirea după bunul Său plac este viață, alege astăzi viața pentru că mîine poate fi prea tîrziu. Dumnezeu este leacul alinător din Galaad vino la El ca să primești răscumpărare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Sexualitatea în lumina Cuvîntului lui Dumnezeu at Tu poţi schimba lumea.

meta

%d blogeri au apreciat asta: