Diferentele – binecuvântare sau blestem?!

Februarie 10, 2011 § 1 comentariu

Motto: „Bărbaţii vin de pe Marte, femeile vin de pe Venus” dr. JOHN GRAY)

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” Geneza 1:27 ne prezintă genul masculin şi feminin. Vedem că aceasta a fost ideea lui Dumnezeu – genuri diverse.

Diversitate… în unitate. Pentru că familia presupune unitatea a doi indivizi ce sunt, totuşi, diferiţi. Aceasta a fost ideea iniţială, ideea perfectă, genială a Creatorului. A creat un bărbat pentru o femeie… şi o femeie pentru un bărbat… destinându-i unul altuia o dată pentru totdeauna, subliniind astfel importanţa, necesitatea căsătoriei monogame şi durabilitatea ei până la trecerea din viaţă a unuia dintre soţi.

Diversitate în unitate… Acest aspect îl surprinde foarte frumos celebrul scriitor John Eldredge în cartea sa „The Journey of Desire”. Nu suntem noi portretul viu al lui Dumnezeu? Într-adevăr suntem, şi în cea mai surprinzătoare privinţa, în genul nostru. Bărbaţi şi femei – astfel purtăm noi imaginea lui Dumnezeu.

Partea eternă din noi ne face să îl reflectăm pe Creator. Textul biblic este clar; imaginea ne este dată ca bărbat sau ca femeie. Dumnezeu a vrut să arate lumii ceva din puterea Sa. Nu este EL un mare războinic? Nu a mers EL să-şi salveze mireasa? Şi de aceea şi-a oferit imaginea ca Domn al oştirilor.

Puterea bărbatului şi frumuseţea femeii izvorăsc din însăşi inima lui Dumnezeu. Pentru că El este puternic dar şi de o frumuseţe perfectă, a sădit în masculinitatea şi feminitatea noastră trăsăturile Sale. De aceea, de la Adam şi Eva încoace, oamenii tânjesc după divinitate, frumuseţe şi putere.

Pentru că descindem de sus, am gustat cândva bucuria paradisului şi ne-am delectat cu frumuseţea Edenului…Vrem să ne întoarcem de unde am căzut, să reconsiderăm identitatea de fii de Dumnezeu şi să ne recuperăm propriile inimi.

De foarte multe ori se naşte în mintea multora dintre noi întrebarea dacă aceste diferenţe sunt o binecuvântare sau un blestem. E normal să ne întrebăm, sesizăm că există o problemă. Dar unde vom găsi răspunsul?Fiindcă dacă nu găsim răspunsul adevărat, adică voia lui Dumnezeu, vom încerca să-l înlocuim cu diverse soluţii „surogat” care ne vor mări şi mai mult dezamăgirea şi ne vor înşela din nou aşteptările.

Înainte de nuntă totul merge foarte bine între cei doi îndrăgostiţi. Se pare că nu există diferenţe între ei sau chiar dacă sunt unele mici de tot(aşa le văd ei) le depăşesc cu o extraordinară uşurinţă. „Cum de reușesc?” ne întrebăm noi, dornici să aflăm cât mai repede răspunsul.

Răspunsul constă într-o serie de acţiuni sau alegeri, mai bine zis, pe care cei doi candidaţi le fac, motivaţi de altruismul şi dedicarea pe care o au unul faţă de celălalt. Unele diferenţe sunt nesesizabile şi uşor de trecut, nu deranjează, dar altele sunt de-a dreptul colosale. Pe acestea, considerate piatră de poticnire sau proba de foc pentru multe viitoare cupluri, fie încercăm să le rezolvăm (riscând trăinicia relaţiei) fie le trecem cu vederea, în speranţa(deşartă) că ne vom ocupa de ele după ce vor suna clopotele de nuntă.

Am început incursiunea noastră cu diferenţele dintre bărbaţi şi femei în general, ne vom ocupa acum de diferenţele dintre logodnici şi apoi de cele dintre soţ şi soţie. Am apelat la această gradaţie pentru că şi relaţia dintre parteneri creşte gradual, nivelul de intimitate se aprofundează, atingând apogeul o dată cu intrarea în viaţa de familie.

Ca şi consilieră, am discutat şi m-am rugat împreună cu multe cupluri şi mulţi tineri creştini ce îmi cereau sfatul înainte de căsătorie. Voi încerca să ating câteva aspecte frecvente în perioada de logodnă şi perioada de acomodare de după nuntă. După cum se ştie, perioada de logodnă are importanţa ei, deloc de neglijat.

Acum cei doi tineri au ocazia să se cunoască, să-şi dea seama dacă între ei e doar atracţie fizică sau e dorinţa de a-şi asuma responsabilitatea unei viitoare căsnicii. De multe ori, tânărul vine pentru referinţe despre fata pe care ar dori-o ca soţie. Acesta e un lucru bun, deoarece un consilier sau altcineva din conducerea bisericii poate da detalii despre comportamentul ei, viaţa spirituală, implicarea în viaţa bisericii.

Şi, în plus, o persoană matură, cu experienţă, poate vedea dacă diferenţele dintre tineri pot fi depăşite sau nu. Un consilier avizat realizează care sunt diferenţele, chiar şi cele mai ascunse, care de obicei sunt greu de detectat şi atrage atenţia tinerilor asupra lor. Sunt multe biserici în care consilierea premaritală e neglijată, din nefericire.

Pastorii nu vor să se implice, considerând că ăsta cade în seama tinerilor miri şi a familiilor lor. Sau consideră că e suficient argumentul că ambii tineri sunt creştini şi că asta ar ajunge pentru o căsnicie durabilă şi fericită.

Cu durere în suflet pot spune că am consiliat prea multe cupluri în care ambii erau creştini dar trăiau adevărate drame în viaţa lor de familie, încât mi-am dat seama că, deşi creştini amândoi, diferenţele dintre ei erau atât de mari şi de multe ori, extrem de greu de depăşit.

E imperativ necesar să admitem ca, în ciuda faptului că doi tineri sunt creştini, anumite diferenţe mari le pot anihila bucuria vieţii de familie ca şi viitoarea dezvoltare personala sau profesională. Diferenţele prea mari de vârstă, educaţie, mediu familial de provenienţă, cultură, stil de viaţă, chiar şi diferenţe mari de aspect fizic pot distruge o familie chiar înainte ca aceasta să înceapă.

Dragi tineri (şi dragi părinţi care aveţi o fată sau un băiat la vârsta căsătoriei) nu treceţi cu ușurință peste aceste aspecte! Nu scriu aceste rânduri doar ca să fie scrise ci trag un semnal de alarmă, încredinţată că este voia lui Dumnezeu ca să împărtăşesc din suferinţa şi greşelile altor tineri pentru ca alţii ce urmează să se căsătorească să fie scutiţi.

Daca aţi putea fi la şedinţele de consiliere, să vedeţi lacrimile, durerea, frustrarea acestor tineri care s-au căsătorit în ciuda unor diferenţe mari, în ciuda avertizărilor pastorilor… aţi deschide ochii mari şi v-aţi ruga pentru discernământ sporit şi călăuzirea Domnului!

O primă greşeală pe care tinerii o fac e să nu ştie prea multe despre diferenţele dintre sexe. Mulţi se căsătoresc neavând nici cea mai elementară educaţie sexuală, considerând(?!) că dacă ştii cât mai puţine despre sex, cu atât mai bine. De asemenea, nu se cunosc prea multe despre psihologia atât de complexă a femeii, şi mulţi tineri soţi sunt şocaţi în primele săptămâni după nuntă de reacţiile „anormale” ale soţiei lor, tocmai pentru că nu sunt informaţi în legătura cu schimbările lunare, ciclice ale femeii, modificările hormonale din timpul sarcinii şi perioada post-partum, etc.

Firea emotivă, sensibilă a femeii îi sperie pe unii soţi, tocmai pentru că ei nu au luat în consideraţie această diferenţă ca nefiind un capriciu personal al femeii ci natura ei construită aşa de Însuşi Dumnezeu. EL le-a făcut pe femei mai sensibile, emotive şi empatice.

Un soţ care se aşteaptă ca soţia lui să se comporte asemenea lui („să fie mai bărbătoasă”, cum spunea cineva) cred că nu a înţeles intenţia lui Dumnezeu atunci când a decis să o facă pe Eva – frumoasă, sensibilă, delicată, emotivă, fără forţă fizică prea mare.

Dumnezeu a atribuit forţa bărbaţilor, de aceea masa musculară e mult mai dezvoltată şi o statură mai grea, mai masivă decât la femei. Nivelul ridicat de testosteron, hormonul masculin e într-o proporţie mai ridicată şi este răspunzător de firea mai agresivă, impulsivă a bărbatului. De aceea, bărbaţilor le e mai uşor să ia iniţiativa, să-şi petreacă ziua în afara casei, să se implice intr-o confruntare, dacă e cazul.

După cum menţionam în prima mea carte, în capitolul „Celibatul – o drama?”, perioada tinereţii e cea mai dificilă deoarece tinerii trebuie să ia 3 mari decizii – dacă vor deveni creştini, ce meserie vor avea, şi cu cine se vor căsători. Dacă tinerii aşteaptă călăuzirea lui Dumnezeu, roadele vor fi pe măsură, se vor căsători cu cineva cu care se potrivesc şi cu care pot forma un singur trup la toate cele trei nivele – spiritual, emoţional şi fizic.

Dacă persoana cu care te întâlneşti te ajută să te dezvolţi, să te maturizezi în viaţa de credinţă, e un semn că ai întâlnit partenerul potrivit. Dacă celălalt are o influenţă pozitivă asupra ta, făcându-te să-ţi doreşti să te perfecţionezi, să studiezi mai mult, să-ţi îmbunătăţeşti viaţa spirituală, atunci ai întâlnit o persoană matură, echilibrată, care vrea ca tu să te dezvolţi, pentru a deveni femeia/bărbatul matur, sigur de sine, gata de a intra în viaţa de căsnicie.

Pentru a evita neînţelegerile şi frustrările de mai târziu, tinerii candidaţi la viaţa de familie ar trebui să ceară discernământ şi călăuzire divină dar şi sfatul unor consilieri experimentaţi pentru a putea privi realist şi nu prin prisma deformată a sentimentelor persoana pe care vor să o aleagă ca şi partener de viaţă. De regulă, tinerii suferă de „daltonism sentimental” adică văd doar părţile bune ale viitorului partener, ignorându-le în mod voit pe cele rele.

Dacă te prefaci că partenerul tău nu are şi defecte, asta nu înseamnă că ele nu există! Te vei trezi regretând după ce te vei căsători întrebându-te cum oare nu ai putut vedea toate aspectele negative ale partenerului tău care la început părea… perfect.

Discutarea diferenţelor dintre voi, dragi tineri ar trebui să aibă loc înainte de căsătorie nu după aceea. Aceasta e o dovadă de maturitate şi va constitui o probă de foc, o încercare a relaţiei voastre. Dacă în urma discuţiei diferenţelor dintre voi, realizaţi că vă puteţi obişnui cu defectele partenerului vostru, atunci sunteţi gata să vă căsătoriţi.

Decât să intri într-o relaţie cu inima îndoită, mai bine rămâi de unul singur. Singurătatea nu e nici pe departe mai grea şi mai dureroasă decât o căsnicie nereuşită. Căsnicia cere mai mult decât dragoste, cere şi minte. Folosiţi-vă mintea cu care v-a înzestrat Dumnezeu pentru a discerne ce trebuie să faci pentru a avea o viaţă de familie împlinită.

In Prov.5 apare un semnal de avertizare: „Pentru ce vrei să te nenoroceşti de tot?
Americanii au o expresie foarte plastică şi sugestivă pentru a defini dragostea oarbă de dinainte de căsătorie: „fall in Love”.

Literar s-ar putea traduce „a cădea în dragoste”, traducere folosită pentru a descrie vânătoarea africană ce foloseşte o groapă camuflată în care animalul cade şi din care nu mai poate ieşi. Aşa sunt şi tinerii care nu-şi privesc realist căsătoria şi viitorul partener. Cad în groapa propriilor greşeli şi dezamăgirea e cu atât mai mare.

Ne-am referit la diferenţele biologice, educaţionale, de provenienţă familială. Ne vom opri puţin asupra diferenţelor stilului de viaţă. Chiar dacă pentru unii poate părea doar ceva nesemnificativ, un moft, un capriciu mai degrabă, totuşi cunoaştem multe cazuri în care stiluri de viaţă total opuse au dat multe dureri de cap tinerilor căsătoriţi.

E drept că şi unul şi altul trebuie să fie maleabil, să se adapteze dar sunt situaţii în care unul din cei doi are un temperament mai puternic şi nu va ceda. In cazul acesta e nevoie de consiliere şi dacă nici aşa nu se ajunge la un rezultat satisfăcător, greul va rămâne pe umerii celui mai adaptabil care vrând-nevrând, va trebui să-şi modifice stilul de viaţă de dragul celuilalt.

Aici un cuvânt greu de spus o are mediul familial de provenienţă. Dacă soţul a crescut într-o familie unde tatăl o înjosea pe mama şi îi lăsa toată povara întreţinerii casei pe umeri, fiţi siguri că nici lui nu i se va părea ceva normal să strângă masa sau să facă ordine în garaj.

I se va părea normal ca soţia să facă totul, aşa cum mama sa a făcut. Dacă soţia provine dintr-un cămin armonios unde tatăl ei îşi ajuta soţia, o respecta, îi acorda din timpul lui, îi făcea surprize romantice, atunci se va aştepta ca şi soţul ei să facă ceea ce tatăl ei făcea.

Descoperirea că tânărul şi „gentilul” ei soţ nu are de gând să-i cumpere nici măcar o floare de aniversarea sa, o va arunca pe această soţie în ghearele crunte ale depresiei. Mii de întrebări, autoacuzatoare, se vor năpusti asupra ei, în timp ce ea va căuta cu disperare răspunsul… „Pentru ce vrei să te nenoroceşti de tot?” avertizează Scriptura.

Nu vă grăbiţi să intraţi într-o relaţie de căsătorie ca antidot contra singurătăţii, presat de vârsta înaintată, prieteni, familie sau altceva. Pune în balanţă totul şi vezi dacă merită plătit preţul. Cunosc prea multe cupluri creştine în care după 20-30 de ani de căsnicie lucrurile s-au înrăutăţit iar diferenţele în loc să dispară s-au accentuat.

In Prov.22:24 ni se spune: „Nu te împrieteni cu omul mânios, şi nu te însoţi cu omul iute la mânie” adică, nu-ţi uni viaţa cu cineva care are un comportament necizelat de Duhul Sfânt. Chiar dacă poartă eticheta de creştin, poţi descoperi ulterior că partenerul tău este creştin doar cu numele, doar în ochii altora, acasă dezvăluindu-şi adevărata faţă, una deloc încântătoare.

Ce e mai dureros, e că multe astfel de familii nu au curajul de a căuta consiliere, de a cere ajutor de la alţii de teamă că vor fi judecaţi, criticaţi sau înţeleşi greşit. Aşa că îşi duc drama în tăcere, înjugaţi la un jug care scârţâie şi s-a împotmolit în circumstanţele tăioase ale vieţii. Evident astfel de familii nu au cum să experimenteze bucuria vieţii din abundenţă pe care Hristos ne-a promis-o.

Atmosfera tensionată, resentimentele acumulate, visele spulberate şi aşteptările neîmplinite vor influenţa şi pe copii şi, ce e mai rău, vor izbucni când te aştepţi mai puţin.
Diferenţele valorilor spirituale sunt şi ele o sursă puternică de conflict în cadrul familiei.

Le reamintim deoarece au legătură cu discursul prezent. Ştim că deşi Biblia interzice căsătoria cu un partener necreştin, totuşi, avem în biserici astfel de familii mixte. Comportamentul necreştinesc, lumesc, frivol al partenerului necredincios se va răsfrânge şi va influenţa şi pe cel credincios.

Unitatea perfectă pe care a intenţionat-o Domnul în familie nu poate fi atinsă niciodată deoarece cei doi soţi au vieţi diferite, valori morale diferite, stăpâni diferiţi şi… veşnicii diferite.

Ei vor fi separaţi în veşnicie şi sunt separaţi încă de pe acum, în viaţa lor de familie. Dacă fizic pot fi una, în schimb, la nivel emoţional-afectiv şi spiritual, această unitate nu poate avea loc. Acest lucru generează o multitudine de conflicte şi nemulţumiri. Eu provin dintr-o familie mixtă, unde tatăl era necreştin, aşa că ştiu foarte bine ce spun. Am experimentat aceasta pe propria persoana. Greşeala soţului creştin de a-şi uni destinul cu un necredincios se răsfrânge asupra lui şi… atenţie! asupra copiilor şi nepoţilor!

Păcatul neascultării de porunca Domnului are braţe lungi, consecinţele vor afecta 2-3 generaţii după tine! Nu e ceva de trecut cu vederea, nu-i aşa? Deci, când te gândeşti să te căsătoreşti cu un necreştin doar ca să fii şi tu la casa ta, gândeşte-te la cum va afecta aceasta pe copiii şi nepoţii tăi! Sunt ei datori să crească într-o atmosferă tulbure, tensionată, frivolă care să le întunece copilăria doar pentru că tu nu ai avut răbdare ca Domnul să-ţi aducă partenerul potrivit? Merită plătit preţul acesta? Te asigur ca nu!Încearcă să înveţi din greşelile altora pentru că învăţătura din propriile greşeli costă mult şi are un gust amar.

Căsătoria cu un necreştin sau cu un creştin superficial, te va expune la un mod de viaţă păcătos. Viaţa ta de credinţă va avea mult de suferit. Nu te vei putea ruga împreună cu partenerul tău pentru că el nu dă importanţă rugăciunii. Poate va trebui să-i tolerezi diferite dependenţe vicioase care te vor răni emoţional: alcoolul, fumatul, dependenţa de pornografie, violenţa fizică şi verbală.

Deci, dragi tineri candidaţi la viaţă de familie, faceţi tot posibilul de a rămâne în ascultare de Hristos pentru ca să experimentaţi în viaţa de familie binecuvântarea, nu blestemul. Fiţi atenţi la diferenţele dintre voi! Diferenţele pot fi şi benefice. Ceea ce la tine e o slăbiciune, poate fi punctul forte al partenerului tău.

Revenim la ceea ce spuneam la începutul capitolului. Domnul ne-a creat diferiţi tocmai pentru a ne completa unul pe celălalt. Să căutăm să facem din diferenţele dintre noi ceva pozitiv, creativ, binecuvântat. Să fim atenţi să găsim compatibilitate la cel cu care vrem să ne petrecem tot restul vieţii.

Şi, în primul rând, să ne bazăm nu pe intuiţia noastră ci pe călăuzirea lui Dumnezeu, singurul care te cunoaşte cel mai bine. Nu uita că familia este o călătorie în trei, tu, partenerul tău şi Dumnezeu. Lasă-l pe El să-ţi aleagă tovarăşul de drum. Aşa, călătoria voastră va fi cea mai frumoasă, împlinită şi de dorit aventura în fiecare zi!

Anunțuri

§ One Response to Diferentele – binecuvântare sau blestem?!

  • alin spune:

    Sunt de acord cu ce ai zis, si frumos spus, insa asta nu cred ”Dacă soţul a crescut într-o familie unde tatăl o înjosea pe mama şi îi lăsa toată povara întreţinerii casei pe umeri, fiţi siguri că nici lui nu i se va părea ceva normal să strângă masa sau să facă ordine în garaj.
    I se va părea normal ca soţia să facă totul, aşa cum mama sa a făcut”. Eu am 22 de ani si mama e cea care a cam dus povara. Din contra eu cand ma voi insura as incerca sa-mi impart treburile cu cea de langa mine in mod egal sau chiar eu sa fiu cel care tine povara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Diferentele – binecuvântare sau blestem?! at Tu poţi schimba lumea.

meta

%d blogeri au apreciat asta: