În goana după acceptare

Noiembrie 1, 2013 § Lasă un comentariu

asteptare
Cu toții simțim nevoie strigentă, dată de Dumnezeu, de a fi iubiți, acceptați și de a avea un scop și cei mai mulți dintre noi fac tot ce le stă în putință pentru a-și satisface aceste nevoie. Problema este că de cele mai multe ori evităm a ne găsi împlinirea acestor nevoi în Dumnezeu, în schimb mulți dintre noi am devenit maeștrii ai jocului succesului și dobândirii aprobării din partea altora.

Ne însușim falsul crez precum:

PERFORMANȚA MEA + PĂREREA ALTORA = STIMĂ DE SINE

Înghițirea acestei minciuni m-a făcut să trăiesc ca și cum aș fi ținut în mână tot timpul o oglindă. O țineam îndreptată spre ceilalți, bineînțeles, iar reacția lor îmi spunea cine sunt. Dacă zâmbeau, înseamnă că eram o persaonă bună. Dacă se încruntau, înseamnă că eram rea. Dacă mă făceau să mă simt binevenită, înseamnă că sunt valoroasă. Dar dacă rămâneau detașați dau priveau în altă parte, lipsa lor de interes nu o luam ca datorându-se oboselii sau unei zile proaste. Nu. Ci evident, călcasem strâmb și meritam respingerea lor. Îi dezamăgisem într-un fel sau altul și mă făcusem nevrednică de dragostea lor. Și prin urmare, nevrednică și de dragostea lui Dumnezeu.

Dă-mi voie să-ți spun că nu poți trăi mai mizerabil și mai schizofrenic de atât. Și acest mod de a gândi nu mă constrânge să fi doar ceea ce dorea Dumnezeu să fiu, ci și ceea ce voiau alții să fiu. Inclusiv ceea ce credeam eu că se aștepta ei să fiu! Asemenea unui cameleon, mi-am trăit viața într-o continuă schimbare de culor și înfățișări pentru a mă potrivi situație în care mă aflam. Absolut epuizant! Inutil! Dezămăgitor!

Refuzul de a mai juca acest joc al aprobării – dar continuând să crezi minciuna – este la fel de distructiv. Unii dintre noi am falimentat și am resimțit durerea neacceptări atât de des încât am renunțat la luptă și ne-am închis în propria cochilie de durere, amorțeală sau depresie. Rușinea și regretele din trecut ne spun că nu vom fi niciodată altfel, că suntem incapabile de a ne schimba. Frica de a nu greși ne poate împiedica să încercăm să facem ceva.

Și în goana după aprobare sau aplauzele oamenilor, pierdem bucuria și pacea lui Cristos.

Mai mult, continuăm să-L vedem pe Dumnezeu ca un judecător indiferent și distant, ținând în mână etalonul de măsurare a încercărilor noastre de a-I fi pe plac, și nu-L vedem așa cum este El – un Tată iubitor, aplecat pe genunchi, așteptându-ne cu brațele deschise și cu fața zâmbitoare. Lăudând fiecare pas pe care-l facem. Ridicându-ne atunci când cădem. Ajutându-ne să pășim și învățându-ne să fugim. Gata să ne ofere acceptare și aprobarea pe care ne-am forțat atât de mult s-o abținem singure.

Atât timp cât ținem cu dinții de durerea noastră ca scuză pentru problemele și motivele care ne determină să rămânem așa cum suntem nu vom putea experimenta vindecarea lui Dumnezeu.

De Robert McGee ”O atitudine ca a Mariei”
Photo: Oliver Weber

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading În goana după acceptare at Tu poţi schimba lumea.

meta

%d blogeri au apreciat asta: